ro
Economie
06 Iunie, 2025 / 10:59
/ Acum 1 zi

Primii bani din Planul de creștere vor ajunge în trezoreria Republicii Moldova în următoarele săptămâni, anunță Dorin Recean la Bruxelles

Primii bani din Planul de creștere de 1,9 miliarde de euro, oferiți de Uniunea Europeană, vor ajunge în trezoreria Republicii Moldova în următoarele săptămâni. Anunțul a fost făcut astăzi, la Bruxelles, de către premierul Dorin Recean, după încheierea celei de-a 9-a reuniuni a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, informează MOLDPRES.

Dorin Recean a afirmat că în cazul Republicii Moldova, prefinanțarea a fost majorată de la 7%, până la 18%.

„Pentru prima dată, și aici mulțumim Comisiei Europene, prefinanțarea pentru Planul de creștere economică este de 18 la sută, comparativ cu 7 la sută în cazurile precedente. Acești bani vor ajunge în trezoreria Republicii Moldova în următoarele săptămâni”, a declarat Dorin Recean la o conferință de presă susținută la Bruxelles împreună cu vicepreședintele Comisiei Europene, Kaja Kallas, înalt reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, și Marta Kos, comisar european pentru Extindere.

Premierul a subliniat însă că este important ca reformele asumate să fie continuate.

„Acum este foarte important ca noul Guvern care va veni după alegerile din toamnă să fie proeuropean. Altfel nu vor fi respectate angajamentele atât în ceea ce privește parcursul european, cât și cele care sunt în agenda de reformă. Or banii pentru investiții, în bunăstarea cetățenilor, în infrastructură, în mediul de afaceri, în industrializarea agriculturii, sunt condiționați de implementarea reformelor de care cetățenii Republicii Moldova au nevoie”, a conchis șeful Guvernului.

Și președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, a anunțat astăzi, după o discuție avută cu Dorin Recean la Bruxelles, că Republica Moldova va primi, „în perioada imediat următoare”, 300 de milioane de euro prefinanțare din Planul de creștere de 1,9 miliarde de euro.

Planul de Creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro este cel mai amplu pachet de sprijin oferit vreodată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Acesta include două componente esențiale: o agendă amplă de reforme structurale și un pachet consistent de investiții publice.

Citește și: Siegfried Mureșan: „Republica Moldova va primi, în perioada imediat următoare, 300 de milioane de euro prefinanțare din Planul de creștere”

Cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere RM - UE s-a încheiat la Bruxelles. Kaja Kallas: „Europa va fi alături de Republica Moldova la fiecare pas”