19 iunie 1566 - S-a născut regele Iacob I al Angliei.
19 iunie 1623 - S-a născut matematicianul şi filozoful francez Blaise Pascal, având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid.
19 iunie 1764 - S-a născut la Montevideo, generalul Gervasio Artigas, fondatorul statului sud-american Uruguay, supranumit „părintele independenței uruguayene”.
19 iunie 1857 - La Paris, a fost încheiat un Tratat între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, cu privire la frontiera dintre acesta din urmă şi Rusia, prin care s-a hotărât ca Delta Dunării şi Insula Șerpilor să fie repuse sub suveranitatea Porții Otomane, în loc de a fi alipite Moldovei.
19 iunie 1862 - Cu susținerea lui Lincoln, Congresul Statelor Unite ale Americii a adoptat o lege prin care interzicea sclavia în toate teritoriile federale.
19 iunie 1866 - A fost adoptată Legea asupra taxelor vamale a Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, fiind și prima lor organizare vamală.
19 iunie 1867 - Împăratul Maximilian I de Habsburg-Lorraine al Mexicului este împușcat de un pluton de execuție în Querétaro, împreună cu generalii săi Tomás Mejía și Miguel Miramón.
19 iunie 1870 - Statele Confederate din Sud sunt în mod oficial readmise în Statele Unite ale Americii, iar Confederația rebelă a sudiștilor încetează să mai existe, după înfrângerea acesteia în Războiul Civil purtat împotriva statelor antisclavagiste din Nord.
19 iunie 1875 - În Herțegovina se declanșează revolta populară antiotomană.
19 iunie 1897 - A murit proprietarul irlandez Charles Boycott, împotriva căruia țăranii de pe moșia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci „boicot”.
19 iunie 1899 - S-a născut în București, George Călinescu, critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române.
19 iunie 1917 - Regele George al V-lea al Marii Britanii schimbă numele german al Casei Regale britanice, Saxa-Coburg-Gotha, în Windsor. Țara sa se afla în plin război cu Germania și aliații acesteia.
19 iunie 1917 - S-a născut Joshua Nkomo, om politic din Zimbabwe (fosta Rhodesia), luptător pentru independența țării sale.
19 iunie 1922 - S-a născut fizicianul danez Aage Niels, fiul marelui fizician Niels Bohr, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1922. Aage Niels Bohr a primit premiul Nobel pentru fizică în anul 1975.
19 iunie 1930 - Canadianul Robin Beardmore a efectuat primul zbor cu un planor peste Canalul Mânecii.
19 iunie 1945 - S-a născut Aung San Suu Kyi, politiciană myanmareză (birmaneză), laureată a Premiului Nobel pentru pace în 1991.
19 iunie 1945 - S-a născut Radovan Karadžić, politician, poet și medic psihiatru sârb. Este acuzat de crime de război şi de genocid în două cazuri: pentru că ar fi organizat asediul oraşului Sarajevo şi pentru că ar fi organizat masacrul de la Srebrenica, în care au fost uciși cca 8000 de musulmani.
19 iunie 1947 - S-a născut Salman Rushdie, romancier, poet, eseist britanic de origine indiană.
19 iunie 1953 - În Statele Unite au fost executați Julius și Ethel Rosenberg, după ce au fost găsiți vinovați de spionaj și furnizarea unor secrete legate de construirea bombei atomice, Uniunii Sovietice.
19 iunie 1956 - Actrița americană Marilyn Monroe se căsătorește cu scriitorul american Arthur Miller.
19 iunie 1956 - A murit Thomas J. Watson Sr., primul președinte al Companiei IBM.
19 iunie 1961 - Kuweitul și-a declarat independența față de Marea Britanie.
19 iunie 1964 - Senatul Statelor Unite a aprobat Legea drepturilor civile – Civil Rights Act of 1964, un act legislativ de o importanță deosebită pentru Statele Unite ale Americii, care a eliminat majoritatea formelor de discriminare împotriva afro-americanilor și femeilor, incluzând segregarea rasială.
19 iunie 1991 - A luat sfârșit ocupația sovietică din Ungaria.
19 iunie 1992 - A început Bătălia de la Tighina (19 – 22 iunie), între forțe ale poliției și unitățile nou-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte și garda republicii moldovenești nistrene, Armata a 14-a de gardă sovietică/rusă și voluntari ruși (cazaci) și ucraineni pe de altă parte. Bătălia s-a încheiat odată cu intervenția trupelor ruse (mult superioare) de partea forțelor separatiste, schimbând raportul forțelor de partea ultimelor, după ce anterior forțele combinate moldovene ocupaseră orașul parțial până la Nistru. Circa 500 de oameni au murit în luptele de stradă, mai mult de 3000 au fost răniți.
19 iunie 1993 - A decedat Sir William Golding, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1983.
19 iunie 2003 - Se lansează versiunea în Limba română a Wikipediei.
19 iunie 2007 - Un camion încărcat cu explozibili a lovit o moschee șiită din centrul Bagdadului, omorând 87 de persoane și rânind multe altele.
19 iunie 2012 - A decedat Anatol Ciocanu, poet, publicist, scenarist, traducător din Republica Moldova.
19 iunie 2014 - Prințul Felipe, singurul fiu al regelui Juan Carlos I și fost Prinț de Asturia, a urcat pe tronul Spaniei sub numele de regele Felipe al VI-lea.
19 iunie - Ziua internaţională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor (ONU).
Republica Moldova a devenit membru permanent al Rețelei Europene a Inspecțiilor Judiciare
A promis mașini din UE la preț mic, dar a dispărut cu banii. Organizatorul unei escrocherii auto, trimis în judecată
Un magistrat din capitală a fost eliberat din funcție după sesizarea Procuraturii Anticorupție
Escrocheria „ruda implicată în accident” face noi victime. O tânără va ajunge după gratii
METEO // Vreme stabilă, cu cer variabil și temperaturi moderate pentru marţi, 16 decembrie
Agenda evenimentelor, marți, 16 decembrie
Servicii administrative mai aproape de cetățeni: autoritățile discută modernizarea prestațiilor locale prin centre unificate
Prima certificare a competențelor digitale ale cadrelor didactice: MEC lansează înscrierile
Condiții mai bune în spitale: 14 instituții medicale vor fi reabilitate energetic prin proiectul INSPIREE
Maraton de transplanturi la Spitalul „Timofei Moșneaga”: cinci vieți salvate în 48 de ore
GALERIE FOTO // Mai multe instituții medicale vor fi reabilitate energetic prin proiectul INSPIREE
Două blocuri ale Spitalului Cimișlia au fost renovate și modernizate
Controale silvice în raionul Dondușeni: tăieri ilegale depistate în fondul forestier și fâșiile de protecție
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc va depune mărturie în dosarul „kuliok”
FOTO // Parcursul european și securitatea regională, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu partenerii europeni la Haga
La Bender a avut loc ședința experților pe probleme economice și statistice
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
Ministerul Culturii lansează campania „Hai Acasă de Crăciun” cu peste 40 de spectacole în toată țara. Programul complet al evenimentelor
Agenția Navală clarifică situația domeniului maritim al R. Moldova și rolul Listei Negre a Memorandumului de la Paris
Germania susține reformele Republicii Moldova și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană
În localitățile Mașcăuți și Sărătenii Vechi vor fi organizate alegeri
În UTA Găgăuzia a fost formată o nouă Comisie Electorală a autonomiei
ANSP: 40 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate a primit un mijloc de transport pentru evaluarea prestatorilor de servicii medicale
Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina: „Dacă agresiunea nu este pedepsită, riscul de noi războaie crește”
Procedura de licitație privind oferirea statutului de producător eligibil mare va fi lansată pe 19 decembrie
FOTO // Guvernul și mediul privat accelerează investițiile strategice în transport și dezvoltare regională. Vladimir Bolea: „Statul nu poate livra singur, iar sectorul privat este un partener strategic”
Trei bebeluși, născuți prematur, au fost externați după 65 de zile de la naștere
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Măsurile de combatere a criminalității organizate pentru asigurarea securității cetățenilor, discutate la Guvern