Republica Moldova își pregătește specialiștii pentru provocările integrării europene, prin schimb de experienţă cu România
Specialiști ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) își consolidează competențele în domeniul managementului de proiect, în contextul pregătirilor Republicii Moldova pentru accesarea fondurilor europene și avansarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.
Astfel, nouă reprezentanți ai ADR Nord și doi ai MIDR au participat săptămâna trecută la cursul teoretic al Programului de formare profesională „Manager de proiect”, organizat online de Centrul Regional de Studii Nord-Est din Piatra Neamț, instituție fondată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est din România.
Programul de instruire face parte din proiectul „Sprijinul Inițiativei Central Europene pentru politica de dezvoltare regională în contextul integrării Republicii Moldova în UE prin schimb de know-how cu Agențiile de Dezvoltare Regională Nord-Est și Vest” și are drept scop consolidarea capacităților instituționale necesare pentru gestionarea eficientă a fondurilor Uniunii Europene.
„Pe parcursul celor șase zile de instruire, participanții au aprofundat întregul ciclu de management al proiectelor, de la identificarea oportunităților de finanțare și evaluarea fezabilității proiectelor până la planificarea, implementarea, monitorizarea și finalizarea acestora. Agenda cursului a inclus subiecte precum managementul timpului și al costurilor, achizițiile publice, gestionarea riscurilor și a calității, precum și coordonarea echipelor de proiect, leadershipul, managementul schimbării, comunicarea și soluționarea conflictelor”, explică ADR Nord.
În perioada următoare, participanții vor continua pregătirea prin studiu individual și elaborarea lucrărilor de absolvire, urmând să susțină un examen final pentru certificarea competențelor dobândite.
Potrivit ADR Nord, activitatea se înscrie în eforturile instituției de a se pregăti pentru provocările și oportunitățile generate de procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, schimbul de experiență cu agențiile de dezvoltare regională din România permite preluarea bunelor practici europene în domeniul planificării și implementării politicilor de dezvoltare regională.
Proiectul este implementat în cadrul Inițiativei Central Europene, forum interguvernamental regional dedicat promovării integrării europene, cooperării regionale și dezvoltării durabile în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Republica Moldova este membră a acestei organizații din anul 1996.
Proiectul beneficiază de finanțare din Fondul Inițiativei Central Europene la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu sprijinul Guvernului Italiei.
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare
GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă
Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași
Elevii intră în vacanța de toamnă
Doi membri ai Comisiei de Evaluare a Judecătorilor își încheie activitatea pe 31 decembrie 2026
Consumul de energie în zece spitale din Moldova ar urma să scadă cu 40%. Primele două spitale au intrat în proces de renovare
Peste 22.000 de persoane au primit dispozitive medicale compensate în luna septembrie
Trei procurori au fost audiați de Comisia de evaluare
A fost desemnat un nou antreprenor pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică