ro
Societate
28 Octombrie, 2025 / 20:20
/ Acum 4 ore

Republica Moldova și România consolidează cooperarea pentru dezvoltarea regională

Noi direcții de cooperare bilaterală și proiecte strategice în domeniul infrastructurii și dezvoltării regionale au fost discutate astăzi de vicepremierul în exerciţiu Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), în cadrul întrevederii cu o delegație oficială din România, condusă de deputatul Ștefan Mușoiu, transmite MOLDPRES.

„La Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prioritatea noastră este crearea condițiilor decente de trai pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Pentru a atinge acest obiectiv, investim constant în dezvoltarea localităților, iar schimbările sunt deja vizibile. Un rol important în acest proces îl au proiectele bilaterale și trilaterale, în special cu România, care contribuie la modernizarea infrastructurii și la consolidarea cooperării. Toate aceste eforturi ne apropie de integrarea europeană”, a declarat Vladimir Bolea.

La discuții au participat secretarul general interimar al Guvernului, Ana Calinici, reprezentanți ai Agențiilor de Dezvoltare Regională din Republica Moldova, primari și oficiali ai administrației publice locale din România.

Părțile au analizat stadiul proiectelor comune aflate în derulare și au identificat noi domenii de colaborare, în special în ceea ce privește infrastructura rutieră și feroviară. Temele principale au abordat construcția autostrăzii Iași–Ungheni–Chișinău–Odesa; modernizarea primului tronson de cale ferată electrificată; proiectele Podului de Flori și Podului Cantemir–Fălciu.

Şeful MIDR a subliniat și progresele realizate prin programele naționale „Satul European I”, „Satul European II” și „Satul European Expres”, menite să accelereze modernizarea infrastructurii locale și să reducă decalajele de dezvoltare între regiuni.

„Acolo unde există parteneriate reale, există și progres. Relația noastră cu România este un exemplu concret de cooperare eficientă în beneficiul cetățenilor”, a adăugat Bolea.

Întrevederea a reafirmat angajamentul ambelor părți de a consolida colaborarea transfrontalieră și de a dezvolta proiecte comune care să contribuie la apropierea Republicii Moldova de standardele și practicile europene.