ro

 

Societate
21 Octombrie, 2026 / 14:10
/ 16 Aprilie, 2025

Sărbători pascale în siguranță // Daniel Vodă: Medicii, polițiștii, pompierii și alți angajați ai sectorului public vor fi la datorie de Paști

Medicii, polițiștii, pompierii și alți angajați ai sectorului public vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru ca cetățenii să petreacă timpul liber în siguranță. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a prezentat astăzi o serie de recomandări din partea instituțiilor publice în contextul marcării Învierii Domnului, transmite MOLDPRES.

„În ceea ce privește prevenirea incendiilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat mai multe recomandări, care vizează inclusiv supravegherea lumânărilor și candelelor, folosirea suporturilor stabile, evitarea materialelor inflamabile, asigurarea căilor de evacuare a lăcașurilor de cult și evitarea aglomerărilor. În locuință să ținem focul deschis departe de obiecte inflamabile și să supraveghem copiii. În cimitire, colegii recomandă să nu fie arse deșeuri sau cauciucuri”, a declarat Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Guvernului.

Totodată, cetățenii sunt îndemnați să fie atenți la produsele pe care le aleg pentru masa de sărbătoare.

„În acest sens, ANSA recomandă să verificăm termenele de valabilitate a produselor, să fie folosite vopsele speciale pentru ouă, achiziționate din magazine autorizate, să evităm vopsirea ouălor cu vopsele din textile tipografice pentru a nu dăuna propriei sănătăți”, a spus Daniel Vodă.

În contextul sărbătorilor, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal anticipează flux sporit de călători la punctele de trecere a frontierei Leușeni, Sculeni și Palanca. În aceste condiții, autoritățile recomandă oamenilor să opteze pentru rute alternative mai puțin aglomerate, cum ar fi punctele Leova-Bumbăta, Cahul-Oancea, Costești-Stânca, Lipcani-Rădăuți Prut sau Tudora-Starokazacie.

„Respectați recomandările autorităților și contribuiți la sărbători liniștite și în siguranța acasă”, a afirmat Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Guvernului.

Pe 20 aprilie, creștinii marchează Învierea Domnului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru

/ Acum 19 ore

FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE

/ Acum 20 ore

Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale

/ Acum 20 ore

FOTO // Carabinierii moldoveni, decorați cu Medalia NATO pentru participarea la misiunea KFOR din Kosovo

/ Acum 21 ore

FOTO // Organizații neguvernamentale din Moldova au implementat 28 de proiecte pentru protecția mediului

/ Acum 21 ore

Judecătoria Strășeni are un nou magistrat

/ Acum 21 ore

FOTO // Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidații pentru Episcopia de Bălți

/ Acum 21 ore

Granturi de până la 10.000 de euro pentru cercetătorii din universitățile publice din Moldova

/ Acum 22 ore

Cod galben de ceață în Republica Moldova. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri

/ Acum 22 ore

VIDEO // Furt într-o biserică din raionul Drochia. Un tânăr ar fi sustras peste 256 000 de lei

/ Acum 23 ore

VIDEO // Tentativă de traversare ilegală a frontierei. Cinci cetățeni din Bangladesh, depistați cu o barcă gonflabilă în apropierea râului Prut

/ Acum 23 ore

Siguranța apei potabile, analizată la Chișinău de experți din mai multe țări

/ Acum 23 ore

Un bărbat din Ciorescu, prejudiciat cu 38 000 de euro în urma unei escrocherii telefonice

/ Acum 1 zi

FOTO // A doua campanie de vaccinare antirabică a vulpilor se desfășoară în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie