 
                        
                                        Șeful Inspectoratului General al Poliției a primit gradul de chestor-șef. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial
Viorel Cernăuțeanu, șef al Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost decorat cu gradul special de chestor-șef. Decretul a fost semnat de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și publicat în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES
Potrivit documentului, gradul a fost acordat în conformitate cu art. 88 din Constituția Republicii Moldova și art. 23 din Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a a intrat în vigoare la data semnării.
În același număr al Monitorului Oficial a fost publicat și decretul prin care Lilian Carabeț, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, i s-a conferit Ordinul „Credință Patriei”, clasa III, în semn de apreciere a meritelor sale în menținerea ordinii publice și securității statului, precum și pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei de serviciu.
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Un nou medicament pentru osteoporoză va fi compensat din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală
Un tânăr a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce a lovit mortal un bărbat de 70 de ani
Vreme frumoasă și temperaturi generoase, prognozate pentru vineri
Agenda evenimentelor, vineri, 31 octombrie
Comunitățile din Botoșani și Bălți vor fi mai pregătite în fața inundațiilor
Progresele Republicii Moldova în domeniile educație, cultură și sport, prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere
ANSA retrage din comerţ un lot de ouă
Centrul de Sănătate din Ceadîr-Lunga a fost modernizat. Sistemul de încălzire vechi de 50 de ani a fost înlocuit cu unul nou
Eugen Osmochescu: „Primele acțiuni pe care le putem implementa pe o perioadă de 100 de zile, pot determina o creștere economică de până la 1-2 la sută”
Anatolie Nosatîi: „Principalele direcții de activitate a Ministerului Apărării sunt fortificarea capacităților de apărare a spațiului aerian și sporirea rezilienței față de provocările hibride”
Premierul desemnat, despre lupta cu dezinformarea: „Trebuie să sanitizăm spațiul informațional. Libertatea de exprimare nu poate fi scut pentru ură și dezinformare”
Aspecte de reglementare în sistemul justiției penale din R. Moldova, analizate de experți europeni și reprezentanți ai CSP
Drumuri moderne și poduri peste Prut. Guvernul Munteanu asigură investiții majore în infrastructură
Trei procurori au fost sancționați de CSP pentru abateri disciplinare grave
Ministrul desemnat al Sănătății: „Trebuie să aducem medicina mai aproape de oameni”
FOTO // Donație din Germania. IGP a primit echipamente de securitate cibernetică
Guvernul Munteanu promite accelerarea procesului de aderare: „Depunem eforturi maxime să deschidem discuțiile tehnice de aderare la UE cât mai repede”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisara europeană pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque
Protecția mediului, în centrul politicilor publice. Alexandru Munteanu: „Avem datoria de a lăsa generațiilor viitoare o țară curată”
Premierul desemnat Alexandru Munteanu: „Soluția economică este cea mai bună pentru rezolvarea diferendului transnistrean”
Condamnări în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”. Doi lideri locali au primit patru ani de închisoare cu suspendare
Intervenție de urgență la Bălți. Un TIR a luat foc într-o zonă industrială
Guvernul Munteanu promite să îmbunătățească accesul la servicii medicale de calitate. „Medicii noștri sunt foarte buni, dar trebuie plătiți bine”
Alexandru Munteanu: „Republica Moldova are una dintre cele mai independente prese din regiune”
 
             Facebook
 Facebook
        
        
             Instagram
 Instagram
        
        
             X/Twitter
 X/Twitter
        
        
             Telegram
 Telegram
        
     Banca Națională a Moldovei
Banca Națională a Moldovei         
        