ro

 

Societate
02 Aprilie, 2026 / 19:21
/ 26 Decembrie, 2025

Sfârșit de săptămână cu ninsori și temperaturi sub zero grade

În următoarele zile, vremea se va menține instabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu cer predominant noros și precipitații slabe, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 27–28 decembrie, pe arii extinse sunt prognozate ninsori slabe, iar pe 29 decembrie acestea vor apărea izolat.

În sudul țării, pe 28 decembrie, precipitațiile vor cădea sub formă de lapoviță.

Meteorologii avertizează că, izolat, pe carosabil se pot crea condiții de ghețuș, ceea ce ar putea îngreuna circulația rutieră.

Vântul va sufla din nord-vest, moderat, cu intensificări temporare ce pot atinge viteze de 15–20 m/s, accentuând senzația de frig.

Temperaturile nocturne vor coborî până la −5°C, iar în unele zone se vor înregistra minime de până la +1°C. Pe parcursul zilei de 28 decembrie, maximele vor oscila între 0 și +5°C, urmând ca în zilele de 29–30 decembrie valorile termice să scadă, ajungând la −2..+3°C.

Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, iar pietonilor să fie atenți la suprafețele alunecoase.