ro

 

Societate
16 August, 2026 / 07:22
/ 13 Noiembrie, 2025

Studiu național privind obezitatea infantilă: unul din cinci copii de 7 ani din Republica Moldova are exces ponderal

Unul din cinci elevi de clasa I din Republica Moldova (20,7%) prezintă exces ponderal, iar aproape 9% dintre aceștia suferă de obezitate, potrivit rezultatelor Studiului național de supraveghere a obezității la copii, lansat astăzi de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), sub egida Ministerului Sănătății, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Datele, colectate în perioada 2022–2023, fac parte din cea de-a șasea rundă a Inițiativei europene privind supravegherea dezvoltării fizice la copii (COSI) și reflectă evoluția greutății corporale, a obiceiurilor alimentare și a nivelului de activitate fizică în rândul copiilor de 7 ani din țară.

Potrivit studiului, prevalența obezității infantile este în creștere față de runda anterioară din 2016, când 18,5% dintre copii erau supraponderali și 5,5% – obezi. Excesul ponderal este mai frecvent în rândul băieților (21,4%) decât al fetelor (20%), iar copiii din mediul urban sunt mai afectați (23,7%) decât cei din mediul rural (16%).

Percepția părinților rămâne una eronată – peste două treimi dintre părinți consideră că micuții supraponderali au o greutate normală, fapt ce întârzie intervențiile timpurii. În același timp, doar 3,5% dintre copii respectă recomandările OMS de a consuma cinci porții de fructe și legume pe zi, iar unul din cinci copii consumă zilnic gustări dulci sau băuturi carbogazoase.

În privința activității fizice, băieții practică sport sau dans în medie 2,2 ore pe săptămână, iar fetele – 1,9 ore. Deși 90% dintre copii sunt activi cel puțin o oră pe zi, aproape jumătate petrec peste două ore zilnic în fața ecranelor.

Cercetarea relevă că pandemia COVID-19 a schimbat semnificativ obiceiurile alimentare ale copiilor, crescând consumul de fructe și legume, dar și durata activităților sedentare.

Pentru a răspunde acestor tendințe, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării au aprobat în 2025 Ordinul comun nr. 488/834, care prevede asigurarea unei alimentații echilibrate în școli și reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi.

Republica Moldova s-a angajat, în conformitate cu recomandările OMS, să atingă până în anul 2030 obiectivul de zero creștere a ratei obezității, măsură inclusă în Programul Național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare pentru anii 2023–2027.

Programul COSI este implementat în 48 de țări europene, iar în Republica Moldova studiul a fost realizat cu sprijinul Uniunii Europene, implicând circa 3.600 de copii din 90 de școli. Datele au fost colectate de Societatea Igieniștilor din Republica Moldova și analizate de experți naționali și internaționali.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Permisele de conducere moldovenești pot fi preschimbate în Irlanda fără examene auto

/ Acum 1 zi

Risc de infectare cu virusul West Nile în mai multe țări europene. ANSP îndeamnă călătorii să respecte măsurile de protecție împotriva înțepăturilor de țânțari

/ Acum 1 zi

Maia Sandu, întâlnire cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan: „Gestul de curaj al celor care au scris lozinci în română pe zidurile Chișinăului trebuie păstrat ca lecție de verticalitate”

/ Acum 1 zi

Cod galben de pericol de incendiu în perioada 15–21 august. Recomandările autorităților

/ Acum 1 zi

Procurorul Alexandru Capmari a trecut evaluarea externă de integritate

/ Acum 1 zi

Un cetățean moldovean, transportat cu SMURD din Austria în Republica Moldova pentru continuarea tratamentului

/ Acum 1 zi

O femeie de 73 de ani din Durlești, înșelată să-și vândă apartamentul și să transmită escrocilor 61.000 de euro

/ Acum 1 zi

Un sistem modern de gaze medicale a fost instalat la Institutul Oncologic cu sprijinul CNAM

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un minor de 16 ani, suspectat că a furat un ATV în Chișinău

/ Acum 1 zi

Comunitatea evreiască din Republica Moldova are un nou Prim-Rabin

/ Acum 1 zi

Pompierii moldoveni intervin pentru stingerea unui incendiu forestier de proporții în Grecia

/ Acum 1 zi

VIDEO // Absolvenții cu certificat ASGP pot alege din peste 50 de meserii pentru formare profesională

/ Acum 1 zi

FOTO // Zeci de primari și reprezentanți ai autorităților locale au discutat la Bălți despre oportunitățile pentru tineri

/ Acum 1 zi

Începe Postul Adormirii Maicii Domnului