ro

 

Societate
06 Noiembrie, 2026 / 05:43
/ 16 Septembrie, 2026

Taberele de odihnă vor asigura condiții de acces pentru copiii cu dizabilități

Taberele de odihnă vor trebui să asigure condiții adecvate de acces pentru copiii cu dizabilități, astfel încât aceștia să poată participa în siguranță la activități. La fel, copiii cu dizabilități și însoțitorii lor vor fi incluși printre categoriile care pot beneficia de bilete gratuite sau cu înlesniri, în condițiile stabilite anual de Guvern. Noile reguli sunt incluse în Regulamentul privind funcționarea taberelor de odihnă și a taberelor cu sejur de zi pentru copii, care a fost actualizat prin decizia Guvernului, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), actualizarea a fost necesară pentru a adapta activitatea taberelor la cerințele actuale din domeniul educației, sănătății publice și protecției drepturilor copilului. Regulamentul stabilește cerințe clare privind organizarea, autorizarea și verificarea taberelor, responsabilitățile fondatorilor și ale directorilor, precum și drepturile și obligațiile copiilor și ale personalului.

„Prin noile reguli, consolidăm măsurile de siguranță și protecție și asigurăm un caracter mai incluziv al acestor activități. Copiii cu dizabilități trebuie să beneficieze de condiții adecvate și să aibă acces, alături de ceilalți copii, la odihnă, activități educative și socializare”, a menționat Galina Rusu, secretar general al MEC.

Regulamentul conține prevederi distincte pentru taberele cu sejur de zi, organizate în perioada vacanței de vară, fără cazare peste noapte. Acestea vor putea primi copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani. În taberele de odihnă vor putea participa copii cu vârste între 7 și 17 ani.

Noul Regulament stabilește și modul de achiziționare și repartizare a biletelor de odihnă finanțate din bani publici. Categoriile de beneficiari, cotele de repartizare și condițiile de acordare a biletelor gratuite sau cu înlesniri vor fi aprobate anual de Guvern.

Printre beneficiari se numără copiii aflați în dificultate, cei rămași fără ocrotire părintească, copiii din familii numeroase, copiii cu dizabilități și însoțitorii lor, copiii refugiați sau beneficiari de protecție temporară, copiii de etnie romă, precum și elevii cu rezultate deosebite la studii sau la olimpiade.

Documentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și va înlocui Regulamentul adoptat în anul 2009.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

Peste 2300 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire

/ Acum 18 ore

Igor Grosu, despre salariile deputaților: „Trebuie să facem ordine în sistemul de salarizare”

/ Acum 19 ore

AGE vine cu recomandări pentru cetățenii care suspectează tentative de fraudă sau întâmpină dificultăți în accesarea unui serviciu digital

/ Acum 20 ore

Comisia de Evaluare a Judecătorilor menține propunerea de nepromovare în cazul fostului președinte al Judecătoriei Drochia

/ Acum 20 ore

DOC // Noi reguli pentru modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți. Documentele au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, joi, 5 noiembrie

/ Acum 1 zi

Meteo// Ziua de joi aduce cer noros și maxime de 10 grade Celsius

/ Acum 1 zi

Un depozit cu tutun din raionul Strășeni a fost cuprins de flăcări. Șase echipaje IGSU au fost mobilizate

/ Acum 1 zi

Serviciul 112 trece la o nouă etapă de digitalizare. Aplicația extinde modalitățile de solicitare a ajutorului

/ Acum 1 zi

Studiile doctorale în Medicină de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, evaluate în vederea acreditării internaționale

/ Acum 1 zi

VIDEO // Percheziții în capitală. Un tânăr a fost reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice 

/ Acum 1 zi

CSJ a admis contestațiile depuse de Angela Braga și Sofia Ghidirim. CSM va reexamina unul dintre cazuri

/ Acum 1 zi

Generația Pădurii // O pădure de plop va fi plantată la Pogănești pe 14 noiembrie

/ Acum 1 zi

Un caz de gripă și șase de COVID-19 au fost înregistrate de ANSP în ultima săptămână