ro
Societate
22 Octombrie, 2025 / 17:34
/ Acum 4 ore

Un avocat și clientul său, condamnați pentru trafic de influență

Un avocat și clientul său au fost condamnați pentru mai multe episoade de trafic de influență. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, informează MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, instanța i-a aplicat avocatului o pedeapsă cu închisoare pe un termen de trei ani - un an și șase luni fiind cu executare în penitenciar, iar restul pedepsei fiind suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de doi ani. De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a exercita profesia de avocat pe o perioadă de cinci ani. Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv, el urmând a fi reținut.

De asemenea, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea și trecerea în folosul statului a contravalorii sumei de 6 750 de euro, cu titlul de bunuri rezultate din infracțiune. Totodată, clientul acestuia a primit o pedeapsă cu amendă în mărime de 125 000 de lei, fiind obligat să se prezente la instanța ierarhic superioară până la rămânerea definitivă a sentinței.

Astfel, pe parcursul anilor 2021-2022, avocatul a pretins și primit 4 000 de euro de la un alt client pentru a influența procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău și judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, pentru a-l ajuta să evite pierderea dreptului de a conduce, în cazul unui proces de conducere sub influența alcoolului.

În decembrie 2022, avocatul a contactat din nou clientul, afirmând că poate influența decizia Curții de Apel Chișinău într-un alt proces, în care acesta fusese anunțat în căutare pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea. Avocatul a solicitat 4 500 de euro pentru a obține anularea deciziei de anunțare în căutare, iar în februarie 2023 a primit 2 250 de euro, o parte din suma solicitată.

De asemenea, în ianuarie 2023, avocatul a pretins și primit între 500 și 600 de euro pentru a influența funcționarii din cadrul Biroului de Probațiune Chișinău să nu îndeplinească acțiuni de asigurare a executării pedepsei de 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, de către clientul condamnat pentru cumpărare de trafic de influență.

Anterior, avocatul a fost condamnat pentru infracțiuni similare. Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.