Un fost angajat al Ambasadei Moldovei la București a fost pus sub învinuire pentru abuz de serviciu
Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Un consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București a fost pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu și a restituit la finele săptămânii trecute o parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat în valoare de circa 1, 8 milioane de lei (aproximativ 90 mii de euro), informează MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), funcționarul a intrat în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție în 2020, după ce a devenit cunoscut faptul că acesta ar fi perceput taxe de la cetățenii Republicii Moldova pentru echivalarea permiselor de conducere moldovenești în românești, pe care nu le-a reflectat în contabilitatea misiunii diplomatice. În 2020, ofițerii CNA au ridicat mai multe acte de la sediul Ambasadei țării noastre de la București în cadrul cauzei penale pornite pe abuz de serviciu.
Conform probelor, funcționarul a ascuns numărul real de solicitări de servicii consulare și a însușit taxele consulare și taxele aferente pentru eliberarea adeverințelor. Astfel, în bugetul de stat nu a fost încasată taxa consulară de 30 de euro şi taxa aferentă de 5 euro pentru fiecare adeverință, în total fiind calculată suma de 89 810 euro, echivalentul a 1 796 622 de lei.
Pe data de 1 decembrie, funcționarul a fost pus sub învinuire, iar pe data de 2 decembrie acesta a depus pe contul deschis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene o parte din suma stabilită ca prejudiciu în dosar. Astfel, învinuitul a restituit 1 020 000 de lei, urmând să achite încă 776 626 lei.
În luna septembrie curent, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost recunoscut în calitate de parte vătămată și parte civilă pentru încasarea din contul învinuitului a sumei, cu titlu de prejudiciu material cauza.
Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent
Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă