USMF „Nicolae Testemițanu” se menține pe poziția de lider național în clasamentul MosIUR 2025
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” se menține pe locul 901-1000 în clasamentul internațional The Three University Missions (MosIUR) 2025, pentru al patrulea an consecutiv. Instituția universitară este lider printre cele trei instituții de învățământ superior din Republica Moldova prezente în acest clasament, informează MOLDPRES.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi consideră că USMF „Nicolae Testemițanu” își menține poziția de lider național în clasamentul respectiv datorită obținerii acreditării internaționale conform standardelor Federației Mondiale pentru Educație Medicală atât la nivel instituțional, cât și a programelor de studii integrate Medicină, Stomatologie și Farmacie. Un alt punct forte este că universitatea înregistrează, la moment, cel mai mare număr de studenți internaționali.
În ediția curentă a clasamentului MosIUR, au fost evaluate peste 2 500 de instituții de învățământ superior din 150 de state. Clasamentul evaluează, în baza a 16 indicatori, calitatea educației (45%), activitatea științifică (25%), universitatea și societatea (30%).
Printre cele 16 criterii se numără: ponderea studenților internaționali în numărul total de studenți, numărul de victorii obținute de studenți la olimpiadele studențești internaționale, numărul premiilor academice internaționale ale cadrelor didactice și absolvenților Universității din IREG (List of International Academic Awards), impactul articolelor științifice citate la nivel global și internațional, contribuția universității la educația online accesibilă, contribuția universității la dezvoltarea cercetării științifice în țară, prezența și popularitatea insituției în internet, numărul de urmăritori pe rețelele social-media, numărul de absolvenți cărora le este dedicată o pagină separată în Wikipedia, numărul de utilizatori al site-ului web și transparența.
VIDEO // Igor Grosu, mesaj de Ziua Mondială a Radioului: „Radioul rămâne o voce de încredere”
Judecător găsit vinovat de fals în declarații, după ce fusese achitat în primă instanță
Moldova a început elaborarea Raportului UNCCD 2026. EcoContact: „Protejarea solului înseamnă protejarea economiei rurale și a fiecăruia dintre noi”
Un bărbat a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru răpirea unui automobil
DOC // Alexandru Harea, numit în funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat
Criza de specialiști din sate, combătută prin stimulente financiare pentru medicii veterinari: carieră acasă cu sprijin financiar garantat
Premierul Alexandru Munteanu: „Reforma administrației publice locale nu va fi de fațadă. Guvernul pregătește amalgamări voluntare ale comunelor și servicii publice mai eficiente”
Ceață densă pe mai multe trasee naționale. Cod galben valabil până la amiază
Agenda evenimentelor, vineri, 13 februarie
Vești bune pentru vârstnici: pensiile vor crește în această primăvară
Ceață și cer variabil, prognozate de meteorologi pentru finalul de săptămână
Militar în termen, găsit decedat la post după ce s-a rănit cu arma din dotare. A fost deschisă o anchetă
Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi reorganizat, iar o nouă Instituție Publică „Arii Naturale Protejate de Stat” va fi creată
Alertă ANSA: Loturi de lapte praf pentru sugari retrase de pe piață, după depistarea bacteriei Bacillus cereus
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, de Ziua Națională a Lecturii: „Să citim, prieteni, cât mai mult!”
Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra orașului Odesa: O femeie și-a pierdut viața
Cântărețul Mihai Ciobanu, amintiri despre Grigore Vieru. Povestea piesei „Casa părintească nu se vinde”
FOTO // Biblioteca Parlamentului - spațiu al creativității și al dialogului despre carte: Un grup de elevi a participat la un atelier de creație, de Ziua Națională a Lecturii
Prima reuniune din 2026 a miniștrilor de externe din R. Moldova, România și Ucraina în formatul „Triunghiul Odesa”: Consolidarea cooperării trilaterale, pe agenda discuțiilor
Carburanții se ieftinesc ușor în weekend
Ceață pe traseele din țară. Poliția vine cu recomandări pentru șoferi
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare
FOTO // Speakerul Igor Grosu a vizitat grădinița „Andrieș” din Șoldănești, renovată prin programul „Satul European”
FOTO // Șefa statului Maia Sandu, întrevederi oficiale la München: „Avem nevoie de soluții comune ca să putem păstra pacea și să rămânem parte a lumii libere”
Președinta Maia Sandu, denunță atacurile și amenințările Rusiei la Conferința de Securitate de la München: „Trebuie să facem parte din UE, dacă vrem să ne păstrăm democrația”
Portul Constanța va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești. Ministrul Transporturilor din România: „O decizie cu relevanță majoră pentru întreaga regiune a Mării Negre”
VIDEO // Un tânăr riscă să-și piardă permisul de conducere la doar 11 zile de la obținere. Încălcările documentate de polițiști
Președinta Maia Sandu, discuții la München pentru consolidarea securității și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova
Reforma APL: Deja în șapte raioane, Guvernul a organizat consultări publice cu cetățenii și aleșii locali
Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit în prima ședință de lucru din acest an