ro

 

Societate
28 Octombrie, 2026 / 08:11
/ 19 August, 2025

VIDEO // Manifestațiile organizate de gruparea „Șor”: Peste 40 de persoane, documentate pentru participarea la un protest plătit, acțiuni huliganice și nesubordonare

Peste 40 de persoane au fost documentate pentru participarea la un protest plătit, acțiuni huliganice și nesubordonare la cerințele legale ale poliției. Acțiunile ar fi dirijate de organizația criminală „Șor”, care a implicat minori și reprezentanți ai diferitor comunități etnice în măsurile de protest, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), persoanele cercetate au recunoscut că li s-au promis bani pentru a protesta.

„În privința organizatorilor și a membrilor organizației criminale sunt în demarare mai multe măsuri procesuale”, a precizat IGP.

Poliția a anunțat în seara zilei de ieri că organizația criminală „Șor”, prin intermediul persoanelor interpuse, a implicat minori și reprezentanți ai diferitor comunități etnice, fiindu-le promise plăți ilegale, pentru a crea dezbinare și a instiga la ură în apropierea unor instituții și obiective de interes public din capitală. Astfel, aceștia ar fi fost dirijați să provoace, prin acțiuni agresive, forțele de ordine aflate la datorie.

În acest context, poliția a îndemnat cetățenii să nu cadă în plasa promisiunilor financiare ilegale și să respecte legea. Totodată, organele de forță avertizează că implicarea minorilor în acțiuni ilegale se pedepsește dur.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la închisoare pentru conducere repetată în stare de ebrietate

/ Acum 22 ore

Ambulanța a intervenit la aproape 15.000 de solicitări într-o săptămână

/ Acum 22 ore

Un angajat al INSP, reținut pentru presupuse acte de corupție. Procurorii cer arest preventiv

/ Acum 23 ore

DOC // Reguli noi pentru finanțarea tratamentelor. Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 23 ore

Un pieton de aproximativ 60 de ani a decedat după ce a fost tamponat de un automobil în apropiere de Taraclia

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, marți, 27 ocotmbrie

/ Acum 1 zi

O elevă de 15 ani ar fi fost agresată de un coleg, într-o școală din Țînțăreni. Poliția cercetează cazul

/ Acum 1 zi

Ploi în toată țara și temperaturi de până la 15 grade Celsius, pe 27 octombrie

/ Acum 1 zi

Procurorul anticorupție Vadim Prisacari nu a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României

/ Acum 1 zi

FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil

/ Acum 1 zi

O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică

/ Acum 1 zi

O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului