Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Grota Dorințelor” de la Țipova, labirintul ascuns în stâncă de pe malul Nistrului
În vechile stânci ale complexului rupestru Țipova, unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri monahale săpate în piatră de pe malul Nistrului, se ascunde un adevărat labirint subteran încărcat de istorie și mister. În interiorul așa-numitei „Grote a Dorințelor” se află o galerie subterană de aproximativ doi kilometri, despre care tradiția și cercetările vorbesc ca despre un spațiu al retragerii, al adăpostului și al reculegerii de-a lungul secolelor, transmite MOLDPRES.
Potrivit directoarei adjuncte Proiecte culturale și educative a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Elena Cojocari, acest complex poartă urmele mai multor civilizații și epoci istorice, fiind un spațiu în care natura și intervenția umană s-au împletit într-un mod unic.
„În acest complex al mănăstirilor rupestre s-a păstrat amprenta mai multor civilizații de-a lungul mileniilor. Aflat pe malul Nistrului, acest perete de piatră, modelat de natură, a servit atât ca protecție împotriva intemperiilor, cât și ca loc de apărare în fața invadatorilor”, a explicat pentru MOLDPRES, Elena Cojocari.
Ea a subliniat că zona a avut o continuitate de locuire și utilizare spirituală, de la comunități străvechi până la viața monahală.„Aici a existat un sanctuar geto-dac, confirmat de urme arheologice, inclusiv dovezi ale focurilor ritualice, iar ulterior complexul a fost folosit de călugări care căutau liniște, comuniune cu natura și apropiere de Dumnezeu”, a adăugat specialista.
În interiorul „Grotei Dorințelor”, galeria subterană, astăzi parțial blocată de prăbușiri de stâncă, păstrează și urme ale unor izvoare subterane, descrise de localnici drept „lacuri”, care ar fi oferit adăpost în vremuri de restriște.
„Piatra, apa și lumina soarelui, mai ales în perioadele de solstițiu, creează aici o atmosferă aparte, aproape mistică. Este un loc care oferă liniște, energie și prilej de reculegere, unde vizitatorii se pot regăsi pe sine și se pot conecta la energiile naturii și ale strămoșilor”, a punctat Elena Cojocari.
Mănăstirea rupestră Țipova este unul dintre cele mai impresionante ansambluri monahale săpate în stâncă din Republica Moldova, situată pe malul drept al Nistrului, în apropierea satului Țipova, la circa 100 km de Chișinău. Complexul este considerat unul dintre cele mai mari de acest tip din țară și din Europa de Est, fiind amplasat pe o stâncă de calcar de aproximativ 90 de metri înălțime, cu vedere spre defileul Nistrului.Ansamblul cuprinde mai multe biserici rupestre, chilii, galerii și tuneluri săpate în piatră, organizate pe mai multe niveluri și conectate prin scări și coridoare. Unele dintre aceste spații sunt datate între secolele XI–XVIII, ceea ce indică o utilizare îndelungată și continuă a locului.
Un element distinctiv al Țipovei este integrarea spectaculoasă în peisajul natural: accesul se face pe scări săpate în piatră, iar în apropiere se află cascadele Răușorului, ceea ce face ca ansamblul să fie considerat unul dintre cele mai pitorești locuri de pe malul Nistrului. Astăzi, mănăstirea rămâne un important obiectiv turistic, cultural și spiritual, atrăgând vizitatori prin combinația unică dintre istorie, natură și arhitectură rupestră.
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
Cinci vagoane pentru muncitori au fost cuprinse de flăcări la Ciorescu
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale
Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Un nou zbor neautorizat în spațiul aerian al Moldovei, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei
Meteorologii anunță pentru ziua de joi vreme caldă și fără precipitații. Temperaturile vor ajunge la 27 de grade
FOTO // Experiența proiectului „Justiție Verde” ar putea sta la baza unei noi inițiative de justiție de med
Tehnologiile medicale și inteligența artificială, în centrul unor noi parteneriate propuse de USMF
VIDEO // Droguri de circa un milion de lei, depistate în gospodăria unui bărbat din Comrat
Carabinierii din Moldova și jandarmii români dezvoltă mecanisme comune de cooperare
Aproape 100 de profesori din 57 de școli au fost instruiți să folosească laboratoarele digitale
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova

