ro

 

Descoperă Moldova
10 Noiembrie, 2026 / 17:42
/ 04 Noiembrie, 2025

Moldova va marca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol 2025 cu un eveniment profesional la o vinărie din ţară

Republica Moldova se alătură celebrării Zilei Mondiale a Turismului Vitivinicol 2025 printr-un eveniment profesional de anvergură, organizat pe 9 noiembrie la Château Vartely (Orhei). Evenimentul este dedicat specialiștilor și colaboratorilor din industria turismului și are drept scop consolidarea parteneriatelor între domeniile turismului, culturii și vinificației – trei piloni esențiali ai identității naționale, transmite MOLDPRES.

Forumul este organizat de Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), în parteneriat cu Ministerul Culturii, Oficiul Național al Turismului (ONT) și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu sprijinul Château Vartely Winery.

„Evenimentul „World Wine Tourism Day 2025 – Moldova” va aduce împreună operatori turistici, ghizi, manageri de destinații, producători de vin, reprezentanți ai autorităților și experți din industrie, într-un cadru de networking profesional. Participanții vor avea ocazia să descopere degustări premium de vinuri Château Vartely; prezentări tematice despre dezvoltarea turismului vitivinicol, sustenabilitate și tendințele pieței internaționale; sesiuni de dialog și parteneriate între operatori, instituții și organizații din industrie; prânz tradițional moldovenesc și program cultural select, ce vor completa atmosfera autentică a evenimentului”, explică Oficiul Naţional al Turismului (ONT).

Potrivit organizatorilor, scopul acestei ediții este de a consolida imaginea Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă europeană, promovând experiențele locale, patrimoniul cultural și valorile comunităților din regiunile vinicole.

„Turismul vitivinicol înseamnă mai mult decât degustări – este o poveste despre identitate, oameni și teritoriu. Această zi este o oportunitate de a întări colaborarea dintre profesioniștii din turism și vinificație, de a împărtăși experiențe și de a construi împreună o imagine autentică a Moldovei. Participarea este gratuită, dar exclusiv pe bază de înregistrare”, indică ONT.

Evenimentul se înscrie în agenda internațională a World Wine Tourism Day, celebrată anual pentru a promova destinațiile vitivinicole și a încuraja cooperarea între profesioniștii din turism și vinificație. Prin această inițiativă, Moldova își reafirmă poziția de destinație autentică a vinului și ospitalității, unde tradiția se împletește cu inovația și cultura locală.


 
Ultimele Știri
/ 30 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană

/ 23 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară

/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi