R. Moldova ajunge pentru prima dată la festivalul Burning Man cu o instalație inspirată de naiul tradițional
Republica Moldova va fi prezentă, în premieră, la Burning Man, considerat unul dintre cele mai mari și nonconformiste festivaluri de artă din lume, care se desfășoară anual în deșertul Black Rock din Nevada, SUA. Ediția din acest an are loc în perioada 25 august – 2 septembrie 2025, reunind zeci de mii de participanți din toate colțurile lumii, transmite MOLDPRES.
Țara noastră va fi reprezentată prin instalația interactivă „Flute from the Future – Naiul Viitorului”, o sculptură sonoră ecologică inspirată de naiul moldovenesc și de creația maestrului Constantin Moscovici. Lucrarea reinterpretează un instrument ancestral într-o formă contemporană, unde tehnologia și tradiția se împletesc într-o experiență artistică multisenzorială.
Instalația este concepută ca o punte între patrimoniul cultural și viitor, aducând pe scena internațională identitatea moldovenească într-un mod curajos și inovator. Sunetele generate de sculptură transformă experiența vizitatorilor într-o călătorie sonoră care evocă atât rădăcinile, cât și orizonturile noi ale culturii noastre.
Inițiativa aparține agenției creative TagMe, care gestionează procesul de creație, logistica, promovarea și campania de colectare de fonduri. Proiectul transmite un mesaj puternic: tradițiile pot renaște sub forme noi, dialogând cu prezentul și viitorul, și plasând Moldova într-un context artistic global.
„Flute from the Future este o invitație către lume de a descoperi Moldova nu doar ca spațiu geografic, ci şi ca sursă autentică de inspirație culturală, unde moștenirea muzicală și inovația coexistă”, au declarat autorii inițiativei.
Participarea Moldovei la Burning Man reprezintă un pas important în promovarea țării ca destinație culturală emergentă și vizionară, cu potențial de a atrage atenția comunității internaționale asupra creativității locale. Mai multe detalii despre proiect și posibilitatea de a sprijini realizarea lui pot fi găsite pe platforma dedicată: burningflute.md, rezumă Oficiul Naţional al Turismului.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Proiectul Legii farmaciei, revizuit împreună cu farmaciștii și autoritățile. Care sunt principalele prevederi ale documentului
Germania: Doi morți după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă lângă Magdeburg
Atenție, călători! Traficul va fi suspendat temporar la punctul de trecere Stânca–Costești
VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști
Vreme fără precipitații esențiale, prognozată pentru zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +10°C
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său român, Dan Neculăescu: „Fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul comun: R. Moldova și România, împreună în familia europeană”
VIDEO // Nouă persoane, reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede
Cetățenii vor putea afla ce date le-au fost accesate în urma atacului cibernetic din octombrie. AGE pregătește mecanismul
CEC a acreditat 32 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia
Consiliul de etică al MEC solicită suspendarea concursului pentru funcția de director al unui liceu din capitală
Republica Moldova, prin ochii generației Independenței: expoziție de pictură și sculptură la Parlament
FOTO // UE sprijină pregătirile Republicii Moldova pentru aderare prin cercetare și expertiză în domeniul conservării naturii