Conferința privind extinderea UE începe astăzi la Chișinău. Președinta Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos deschid evenimentul
Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene se deschide luni, 9 noiembrie, la Chișinău. Evenimentul va fi inaugurat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în cadrul unei reuniuni care va aduce la aceeași masă reprezentanți ai autorităților naționale, instituțiilor europene, statelor membre ale UE, societății civile și mass-mediei. Agenția MOLDPRES este partener media al evenimentului.
Conferința se va desfășura în perioada 9–10 noiembrie, la Palatul Republicii, sub genericul „Pachetul de extindere 2026: Avansarea negocierilor de aderare la UE prin reforme, dialog, transparență și coeziune socială”. Potrivit organizatorilor, peste 700 de participanți s-au înregistrat la eveniment, iar 70 de vorbitori vor contribui la dezbaterile din cele două zile.
Prima zi a conferinței va fi dedicată Pachetului de extindere 2026 și reformelor necesare în domeniile de negociere. Programul va include prezentarea Raportului de extindere 2026 pentru Republica Moldova, susținută de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, precum și o sesiune plenară consacrată viitorului extinderii UE, accelerării procesului de aderare și reformei instituționale.
Agenda va continua cu dezbateri tematice despre reforma justiției și combaterea corupției, reforma administrației publice locale, pregătirea economiei pentru integrarea în piața unică europeană, tranziția verde, securitate și reziliență, protecția socială și viitorul agriculturii în contextul aderării la UE.În cea de-a doua zi, conferința va continua în formatul Forumului de Integrare Europeană, cu discuții despre rolul Parlamentului, respectarea statului de drept și contribuția societății civile și a mass-mediei la procesul de aderare.
Evenimentul este organizat de Biroul pentru Integrare Europeană, Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Fundația Friedrich Ebert, în parteneriat cu Comisia pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, Asociația pentru Politică Externă și World Justice Project, cu sprijinul mai multor parteneri internaționali.
Pe 4 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat Pachetul de extindere pentru 2026, care include evaluarea progreselor Republicii Moldova în procesul de aderare la UE și o foaie de parcurs pentru următoarea etapă a negocierilor.Republica Moldova a deschis până în prezent patru dintre cele șase clustere de negociere, care cuprind 24 de capitole. Comisia Europeană consideră că țara a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea și a ultimelor două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – și îndeamnă statele membre să faciliteze deschiderea acestora până la sfârșitul anului 2026. Foaia de parcurs prevede, de asemenea, că Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 de capitole de negociere în 2027, dacă va menține ritmul reformelor și va îndeplini condițiile stabilite.
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Negocierile de aderare la UE, discutate de Cristina Gherasimov și secretara de stat pentru Afaceri Europene a Croației
Republica Moldova vrea să închidă două capitole de negocieri cu UE în 2027. Ce beneficii vor aduce în educație și cercetare
Actualizarea Programului de aderare la UE va fi consultată cu reprezentanții sectorului agroalimentar
ANALIZĂ // „Urmează proba decisivă”: vizita președintei Maia Sandu la Budapesta și miza discuțiilor cu liderii ungari
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Integrarea europeană și consolidarea securității, discutate de Cristina Gherasimov cu șefa EUPM Moldova
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Conferința anuală privind extinderea UE va avea loc la Chișinău pe 9–10 noiembrie
O misiune de evaluare verifică pregătirea AIPA pentru acreditarea conform cerințelor UE
FOTO // Oportunitățile UE pentru companiile din Moldova, discutate cu antreprenorii
Spania este dispusă să împărtășească Republicii Moldova experiența în formarea magistraților și combaterea corupției
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Regatului Spaniei, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano: „Reziliența Moldovei este o chestiune de securitate europeană”
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: Reforma justiției și combaterea corupției rămân priorități în parcursul european al Republicii Moldova
Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune. Președinta Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului LEA Vulcănești–Chișinău
Un bărbat din Chișinău, reținut după ce ar fi tamponat intenționat o mașină de poliție, la Dubăsari
VIDEO // Linia Vulcănești–Chișinău, inaugurată. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja, stinge lumina și închide căldura”
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Peste 170.000 de investigații imagistice sunt efectuate anual la Institutul de Medicină Urgentă
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Peste 290 de blocuri din Chișinău rămân neconectate la încălzire. Apelul „Termoelectrica” către administratori
Hram în 165 de localități din țară. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață
Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni
Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne
Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești


