Speakerul Igor Grosu, după votul Parlamentului European asupra Raportului privind Republica Moldova: „Moldova merge înainte. Pas cu pas, tot mai aproape de Uniunea Europeană”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a salutat adoptarea de către Parlamentul European a Raportului privind Republica Moldova, menționând că votul exprimă încrederea acordată țării noastre și reprezintă un impuls pentru continuarea reformelor pe calea integrării europene, comunică MOLDPRES.
„Mulțumim Parlamentului European pentru votul de astăzi și pentru încrederea acordată Republicii Moldova. A fost adoptat, cu o majoritate covârșitoare de 505 voturi, Raportul privind Republica Moldova. Fiecare vot de încredere ne motivează să continuăm reformele și să construim o țară europeană, puternică și prosperă”, a declarat Igor Grosu.
Speakerul a subliniat că Republica Moldova își continuă parcursul european și că obiectivul autorităților este transformarea țării prin reforme și consolidarea instituțiilor.
„Moldova merge înainte. Pas cu pas, tot mai aproape de Uniunea Europeană”, a transmis Igor Grosu.
Parlamentul European a votat astăzi raportul anual privind Republica Moldova, prin care este solicitată deschiderea, fără întârziere, a negocierilor de aderare pe restul clusterelor de negociere care încă nu au fost deschise. Documentul a fost aprobat cu 505 de voturi pentru, 115 împotriva, 45 abțineri.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că votul din Parlamentul European demonstrează sprijinul total care este acordat parcursului european al Republicii Moldova.
„Noi, Parlamentul European, considerăm că Republica Moldova este fruntașă în procesul de aderare și că trebuie să răsplătim aceste progrese prin accelerarea procesului de negociere”, a subliniat oficialul.
Totodată, raportul „condamnă încercările repetate ale Federației Ruse de a destabiliza Republica Moldova, inclusiv prin încercări de a influența rezultatul alegerilor democratice”, a spus Mureșan.
În aceste condiții, Parlamentul European a solicitat creșterea sprijinului financiar și tehnic pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova, astfel încât aceasta „să fie mai sigură, să combată amenințările externe și să continue pe drumul european”, a completat Siegfried Mureșan.
În cadrul dezbaterilor de marți din Parlamentul European, Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a solicitat deschiderea tuturor capitolelor de negocieri cu Republica Moldova, „cât mai curând posibil”, subliniind că Republica Moldova a efectuat reforme într-un ritm impresionant, iar suportul acordat țării în parcursul european reprezintă o investiție într-o Europă mai puternică, mai sigură și mai unită.
Republica Moldova a deschis primul cluster de negocieri de aderare la Uniunea Europeană – Clusterul 1 „Valori fundamentale” – la 15 iunie 2026, în cadrul celei de-a doua Conferințe Interguvernamentale UE–Republica Moldova, desfășurată la Luxemburg.
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat astăzi că Republica Moldova a fost invitată să-și prezinte poziția de negociere privind Clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, sub Președinția irlandeză a Consiliului UE. Potrivit viceprim-ministrei, autoritățile de la Chișinău sunt pregătite pentru acest pas de mai bine de un an.
Președinta Maia Sandu, despre Raportul de extindere: „Am înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri. Trebuie să păstrăm ritmul reformelor”
Raportul de extindere 2026 // Premierul Vasile Tofan: „Ținta noastră de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă”
Raportul de extindere 2026 // Cristina Gherasimov: „Am înregistrat progrese în toate capitolele de negociere”
Pachetul de extindere al UE, prezentat în Comisia Parlamentului European. Marta Kos: „Republica Moldova accelerează ritmul reformelor”
Enlargement Summit 2026 // Ambasadorul Viorel Cibotaru, la Bruxelles: „Dialogul cu partenerii europeni este esențial pentru viitorul integrării Republicii Moldova”
Republica Moldova actualizează Programul Național de Aderare la UE pentru perioada 2025–2029
VIDEO // Pachetul de extindere al UE pentru 2026: Cristina Gherasimov explică importanța raportului pentru parcursul european al Republicii Moldova
ADR Nord își pregătește structurile pentru viitoarea gestionare a fondurilor europene, prin schimb de experienţă cu ADR Vest din Timişoara
Ministerul Finanțelor consultă pozițiile de negociere pentru două capitole de aderare la UE
Cinci capitole de negociere, în consultare publică: Moldova pregătește integrarea în piața UE
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Negocierile de aderare la UE, discutate de Cristina Gherasimov și secretara de stat pentru Afaceri Europene a Croației
Republica Moldova vrea să închidă două capitole de negocieri cu UE în 2027. Ce beneficii vor aduce în educație și cercetare
Actualizarea Programului de aderare la UE va fi consultată cu reprezentanții sectorului agroalimentar
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Protecție și siguranță pentru salariați, odată cu integrarea europeană. Natalia Plugaru: „UE înseamnă drepturi, siguranță și oportunități pentru fiecare cetățean"
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
FOTO // Sărbătoarea tradițională „Kasîm”, celebrată la Ceadîr-Lunga prin expoziții, meșteșuguri și muzică
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 10 noiembrie 2026
VIDEO // Agricultura și industria alimentară, între armonizarea legislației europene și pregătirea producătorilor pentru piața UE. Ce priorități au autoritățile și sectorul privat
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor regionale din UTA Găgăuzia
Absolvenții de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile vacante din școli
Peste 3700 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire
Conferința privind Extinderea UE // Ministrul Dezvoltării Economice, Claudiu Năsui: „Trebuie să menținem ritmul reformelor”
VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Republica Moldova pregătește noi investiții în rețele, stocarea energiei și securitatea cibernetică”
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Premierul Vasile Tofan, despre sprijinul de 30 de milioane de euro anunțat de UE: „Banii vor ajunge direct la oameni, pentru plata facturilor în această iarnă”
VIDEO // Vicepremierul Vladimir Bolea, despre prioritățile pentru transporturi în perspectiva aderării la UE: „Moldova trebuie să interconecteze localitățile și să modernizeze transportul public”
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Reforma administrației publice locale, discutată în contextul aderării la UE