REPORTAJ MOLDPRES // Europa ajunge la Cantemir pe șine: calea ferată a speranței a fost relansată sub semnul valorilor comune de pe ambele maluri ale Prutului
După ani de liniște și infrastructură abandonată, miercuri, 22 aprilie 2026, pe podul feroviar peste Prut a răsunat din nou zgomotul roților de tren. Tronsonul Cantemir (Republica Moldova) – Fălciu (România) a fost redeschis oficial, într-un moment încărcat de simbolism, dar şi de pragmatism economic, transmite MOLDPRES.
Reluarea circulației pe această rută – inactivă pentru transport de marfă din 1989 și pentru pasageri din 2009 – marchează nu doar o reconectare fizică, ci și o apropiere concretă între cele două maluri ale Prutului, unite de interese comune, valori și aspirații europene.
Miercuri, o locomotivă diesel-electrică a noii companii de stat „Carpatica Feroviar” a trecut simbolic pe ecartamentul european reabilitat, demonstrând că distanța dintre Chișinău și Uniunea Europeană se măsoară acum şi în kilometri de cale ferată modernă, nu în ani de așteptare.
„O gară închisă înseamnă viață oprită”
Evenimentul a adunat oficiali, oameni de afaceri și specialiști din ambele țări, într-o atmosferă în care cuvântul-cheie a fost „parteneriat”.
„Este foarte frumos. Deschidem o vamă după anii ’90. Mai mărim numărul de treceri. De data aceasta, pe cale ferată, dar este extrem de important pentru activitatea socială şi economică a localităților de pe ambele maluri”, a declarat pentru MOLDPRES vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Vicepremierul a subliniat transformarea vizibilă a locului: „Acum un an era doar o rampă. Astăzi vedem o gară îngrijită, vedem oameni de afaceri din România și din Republica Moldova care privesc cu optimism perspectivele de dezvoltare. Este o legătură directă cu Uniunea Europeană”.
Mesajul său a fost și unul profund personal: „Eu sunt din raionul Basarabeasca, localitate de feroviari. Știu ce înseamnă o gară închisă. Noi nu avem nimic altceva de făcut decât să redeschidem aceste gări și să repornim viața în orașele noastre. Lucrurile mari se fac din pași mici, dar concreţi, iar astăzi este unul dintre acei pași de care suntem mândri”.
Ministrul a mai subliniat că succesul aparține în egală măsură drumarilor și feroviarilor moldoveni care au restabilit de la zero, prin forțe proprii, segmentul de conexiune: „Sunt mândru de acești oameni care au făcut posibil ca astăzi să avem o locomotivă în faţă”.
Ecartamentul european: calea scurtă către profit pentru fermieri
Dincolo de simbolism, redeschiderea tronsonului reprezintă o gură de oxigen pentru economia regională. Segmentul de 4 kilometri a fost adaptat pentru ecartament combinat (larg – 1520 mm și european – 1435 mm). Această inovație tehnică permite trenurilor din România să intre direct în gara Prut-2, eliminând procedurile costisitoare de transbordare sau schimbare a boghiurilor.
Pentru producătorii agricoli din sudul Republicii Moldova, vestea este una „de aur”, după cum s-a exprimat un fermier de la Cantemir. Transportul feroviar pe această rută oferă:
Costuri reduse: transportul containerizat către porturile românești sau piețele europene devine semnificativ mai ieftin decât cel rutier.
Timp câștigat: fluidizarea exporturilor de cereale și produse procesate.
Acces direct: o legătură neîntreruptă cu rețeaua feroviară a Uniunii Europene.
Analizele prezentate de specialiști arată că transportul feroviar pe acest segment va reduce semnificativ costurile logistice și timpul de tranzit, oferind o soluție competitivă față de transportul rutier sau portuar, deja suprasolicitat.
Pentru fermierii din sudul Republicii Moldova, aceasta poate însemna diferența dintre pierdere și profit. Accesul mai rapid la piața europeană deschide oportunități reale pentru export și dezvoltare.
Control coordonat pe teritoriul României
O noutate absolută care va revoluționa traficul feroviar este instituirea primului Punct de Trecere a Frontierei cu control coordonat bidirecțional. Toate formalitățile vamale se vor desfășura într-un singur loc, pe teritoriul României (Fălciu), reducând la jumătate timpul de staționare la graniță.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor al României, Irinel Ionel Scrioșteanu, care a a fost prezent la traversarea Prutului cu trenul, a punctat dimensiunea istorică a evenimentului.
„Am avut onoarea să trăiesc un moment istoric – am traversat Prutul cu trenul după mai bine de 30 de ani. Pentru prea mult timp, pe această rută a fost liniște. Or, Europa a ajuns astăzi la Cantemir trecând Prutul. Este încă o dovadă că apartenența europeană se construiește prin infrastructură și prin proiecte concrete. Ceea ce vedem acum este un tren european şi integrarea europeană nu este doar un concept politic, ci o realitate construită prin infrastructură. Această linie este dovada că lucrurile se mișcă și că Moldova se conectează real la spațiul comunitar”, a estimat la solicitarea MOLDPRES oficialul de la Bucureşti.
O singură națiune, un singur proiect de viitor
Prezent la ceremonie, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Turcanu, a reafirmat că acest proiect este doar o piesă dintr-un puzzle mult mai mare al unității.
Cristian-Leon Țurcanu a accentuat dimensiunea de cooperare.
„Am trecut astăzi Prutul cu trenul, pe o legătură redeschisă după o perioadă îndelungată. Este evident că autoritățile de la București și Chișinău construiesc împreună, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri”, a spus Cristian-Leon Țurcanu
Diplomatul a evidențiat și continuitatea acestui proces: „Nu este un eveniment singular. Face parte dintr-o serie de proiecte care extind infrastructura și apropie cele două maluri. Pentru prima dată după 1989 trece un tren de marfă, iar ulterior va reveni și transportul de pasageri”.
„Nu este un eveniment unic, ci face parte dintr-o înșiruire de fapte menite să unească infrastructura care ne leagă”, a declarat pentru MOLDPRES diplomatul român.
Ce urmează pentru Cantemir și regiune?
Planurile nu se opresc aici. Autoritățile au anunțat deja intenția de a extinde segmentele de cale ferată europeană în sudul țării și de a relansa, în perspectivă, și traficul de pasageri, sistat în 2009.
Dacă până ieri, gara din Cantemir era doar un monument al degradării, astăzi aceasta este o poartă logistică modernă. Cu peste 3.000 de traverse noi, un pod consolidat și un sistem de securitate integrat prezentat de ministrul Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, tronsonul Cantemir-Fălciu devine oficial noua „magistrală a speranței” pentru exportatorii moldoveni și un simbol de nezdruncinat al parteneriatului strategic dintre cele două state românești.
Astfel, linia feroviară Cantemir–Fălciu, cu ecartament combinat european și larg, devine o verigă strategică în conectarea Republicii Moldova la rețeaua feroviară a Uniunii Europene. Dincolo de cifre și kilometri, acest proiect înseamnă mai mult: înseamnă mobilitate, oportunități, investiții și, mai ales, o punte reală între oameni, iar pe șinele care traversează Prutul nu circulă doar trenuri. Circulă speranțe, parteneriate și un viitor comun, construit împreună.
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
Moldova deschide negocierile pe încă două grupuri de capitole de aderare la UE. Preşedinta Maia Sandu: „În spatele acestui progres stă munca a sute de oameni”
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică Clusterul 2 „Piața internă”: Mai multe oportunități de afaceri și acces la o piață de peste 450 de milioane de consumatori
VIDEO // Marta Kos, înaintea reuniunii de la Luxemburg: „Țările candidate își îndeplinesc angajamentele. Să ne pregătim pentru primirea noilor membri”
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Deschidem într-o singură zi 17 capitole de negociere”
Două noi clustere de negociere cu UE se deschid astăzi la Luxemburg. Ce câștigă cetățenii și ce pericole amenință parcursul european al Republicii Moldova
Republica Moldova va deschide negocierile cu UE pentru clusterele 2 – Piața internă și 3 – Competitivitate și creștere incluzivă
FOTO // Foaia de parcurs pentru aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu societatea civilă
Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii
UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori
UE susține intenția Guvernului de a încheia negocierile de aderare în 2028. Iwona Piórko: „Încă două clustere vor fi deschise în curând”
Alegeri și referendum: peste 2.800 de persoane au votat până la prânz. Cea mai mare prezență a fost înregistrată la Hăsnășenii Mari
Judocanii moldoveni au obținut două medalii la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi
Tânăr de 22 de ani, ucis în urma unei altercații în sectorul Botanica. Un suspect a fost reținut
Judocanul Ciprian Gribineț a cucerit bronzul la Campionatul European U23
Reguli noi pentru cumpărăturile online din străinătate. Ce se schimbă de la 1 noiembrie
Bulgaria organizează al doilea tur al alegerilor prezidențiale
FBI acuză oficial Coreea de Nord de furtul criptomonedelor de la Binance în valoare de 6,3 miliarde de dolari
Peste 440 de alegători au votat până la ora 09:00 în localitățile unde au loc alegeri
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
Alegătorii din șapte localități sunt așteptați astăzi la urne pentru alegeri locale și un referendum
Guvernul respinge informațiile despre compromiterea semnăturii electronice. Rezultatele preliminare ale investigației nu confirmă falsificarea
O altă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Traficul aerian, restricționat temporar în nordul țării
Agricultorii cu datorii la contribuțiile sociale vor plăti penalități din 1 noiembrie. CNAS explică termenele de achitare
CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale
Un șofer de 65 de ani a murit într-un accident rutier produs la Pîrlița, Ungheni