ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Regulamentul privind organizarea Inspectoratului Şcolar Naţional a fost publicat în Monitorul Oficial

16:27 | 31.10.2014 Categorie: Societate

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului Şcolar Naţional /IŞN/ a fost publicat în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Potrivit Regulamentului, instituţia va fi subordonată Ministerului Educaţiei. Inspectoratul va evalua activitatea instituţiilor de învăţămînt general şi a cadrelor de conducere ale acestora. În plus, IŞN va acredita instituţiile de învăţămînt general. 

Tot astăzi în Monitorul Oficial a apărut Regulamentul privind utilizarea mărcii naţionale „Agricultura ecologică – Republica Moldova”. Potrivit documentului, respectiva marcă naţională este un semn oficial, care confirmă faptul că procesul de producţie este controlat de organismele de inspecţie şi certificare şi garantează că produsul este obţinut conform exigenţelor şi principiilor agriculturii ecologice. Dreptul de utilizare a mărcii ”Agricultura Ecologică – Republica Moldova” se acordă gratuit agenţilor economici care produc, procesează şi comercializează produse agroalimentare ecologice.

Cititorii Monitorului Oficial vor mai găsi în numărul de vineri, 31 octombrie, Regulamentul privind procedura de beneficiere de scutirea de accize a distilatelor obţinute pe bază de vin şi hotărîrea Guvernului privind alocarea a circa patru milioane de lei pentru achiziţionarea dispozitivelor medicale şi echipamentului de protecţie pentru prevenirea răspîndirii şi tratamentul febrei hemoragice Ebola.

img14000607

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!