ro

 

Oficial
17 Octombrie, 2026 / 10:51
/ 22 Septembrie, 2023

Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Vicepreședintele CEC a avut o ședință cu șefii Inspectoratelor de Poliție din țară cu privire la noile reguli privind publicitatea politică și electorală

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a avut o ședință comună cu șefii Inspectoratelor de Poliție din țară cu privire la noile reguli privind publicitatea politică și electorală, în contextul modificărilor legislației electorale și a prevederilor Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea CEC nr.1155/2023.

Vicepreședintele CEC a vorbit despre condițiile obligatorii pe care trebuie să le întrunească materialele de publicitate, inclusiv despre cine sunt subiecții publicității, modalitatea de difuzare și distribuire a materialelor de publicitate.

În cadrul ședinței au fost puse în discuție etapele documentării cazurilor de încălcare a legislației privind publicitatea electorală și cea politică, precum și răspunderea contravențională în acest sens.

Menționăm că, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, doar patru difuzori de publicitate au dreptul de a difuza publicitate politică și electorală pe dispozitivele de publicitate fixă sau mobilă, în baza declarațiilor de intenție și informațiilor despre condițiile de oferire a spațiului publicitar concurenților electorali.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile” 

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale

/ Acum 4 zile

Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu producătorii și procesatorii de lapte din Glodeni și Rîșcani

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”

/ Acum 7 zile

Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”

/ Acum 7 zile

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska

/ 08 Octombrie, 2026

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”

/ 08 Octombrie, 2026

Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”

/ 08 Octombrie, 2026

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026