Federaţia naţională de biatlon a marcat un sfert de veac de la fondare
Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Federaţia de Biatlon din Republica Moldova a marcat, în week-end, la Centrul de pregătire a loturilor naţionale, 25 de ani de la creare, relatează MOLDPRES.
„A fost un început dificil. Executivul Comitetului Naţional Olimpic (CNO) a respins de două ori propunerea de a practica în ţară biatlonul de iarnă şi doar la a treia tentativă a acceptat-o. În 1994 am avut, la Lillehammer (Norvegia), prima participare la Jocurile Olimpice de iarnă. Doi entuziaşti, Petru Bria şi Valentin Ciumac, au depus maximum de eforturi pentru a transpune ideea în fapt. Anul curent, la Pyeongchang (Coreea de Sud) am consemnat a opta prezenţă”, şi-a reamintit cu ocazia evenimentului, preşedintele onorific la Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv, Efim Josanu.
La manifestare a fost prezent şi primul participant la Jocurile Olimpice din 1994, Vasile Cherghi. „Practicam poliatlonul GMA. M-am recalificat într-un termen record şi m-am încadrat reuşit în programul de pregătire”, a notat acesta pentru agenţie.
Cea mai bună evoluţie la biatlonul de iarnă în istoria sportului moldovenesc a avut-o sportiva naturalizată Natalia Levcenkova, care a fost invitata de onoare la eveniment. Ea a devenit campioană europeană în 2008 (Nove Mesto, Cehia) şi s-a clasat pe locul 8 la Jocurile Olimpice de la Torino (2006). „În Rusia eu nu aş fi obţinut aceste performanţe. Vă mulţumesc mult pentru sprijinul acordat în obţinerea lor”, a spus performera.
Preşedinte al federaţiei a fost timp de 25 de ani Petru Bria. ”Am fost recunoscuţi şi apreciaţi în acest răstimp pe arena internaţională. În 2016 am desfăşurat la Chişinău Congresul Federaţiei Internaţionale. Participăm la toate competiţiile organizate de aceasta şi asta contează cel mai mult”, a subliniat el în alocuţiunea sa.
Noul preşedinte al federaţiei a fost ales Ivan Florean. „Obiectivul nostru este să participăm la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice şi la ştafeta combinată mixtă”, a promis noul lider al biatlonului moldovenesc. Petru Bria a fost ales secretar general al federaţiei. La ediţia din anul curent a Jocurilor Olimpice, Republica Moldova a fost reprezentată de Nicolae Gaiduc şi austriacul naturalizat Christopher Horl.
(Reporter I.Robu, editor A. Răileanu)
ARMENPRESS // Guvernul Armeniei aprobă construcția unor stadioane de categoria 4 UEFA
Moldova, remiză cu Insulele Feroe în Liga Națiunilor. Lilian Popescu rămâne optimist înaintea deplasării în Kazahstan: „Sunt convins că suntem pe direcția corectă”
VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport
GALERIE FOTO // Legenda fotbalului românesc, Adrian Mutu, întâlnire emoționantă cu micii fotbaliști de la Chișinău
Aur și bronz pentru sportivii din Republica Moldova la Campionatul Mondial U-20 de lupte pe plajă
BTA // Kristian Donchev și Martina Kondaklieva, primii campioni mondiali ai Bulgariei la dans sportiv
Sportivul moldovean Ion Basoc a devenit campion mondial, marcând o premieră istorică pentru para judo-ul din Republica Moldova
BTA // Pilotul bulgar Nikola Tsolov a încheiat pe locul doi Marele Premiu de Formula 2 din Azerbaidjan, după una dintre cele mai bune curse ale sale
VIDEO // Igor Grosu, mesaj pentru antrenorii din Moldova: „Continuați să creați sportivi și caractere frumoase”
Republica Moldova marchează pentru prima dată Ziua Antrenorului. Dan Perciun: „Reușitele sportivilor sunt și reușitele dumneavoastră”
Boxerul Alexandru Paraschiv a cucerit bronzul la Europenele de la Sofia
Supercupa Spaniei 2027 va fi disputată la Istanbul
Trei sportivi din Republica Moldova au devenit campioni mondiali la lupte pe plajă
FOTO // Săptămâna Europeană a Sportului 2026 a fost deschisă la Chișinău printr-o cursă pentru copii și tineri
Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României
Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
Instituțiile de protecție socială au primit echipamente IT de peste trei milioane de lei, oferite cu sprijinul SUA și UNICEF