Parlamentul regretă trecerea în neființă a fostului Președinte al Legislativului, Dumitru Moțpan
Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Parlamentul Republicii Moldova regretă trecerea în neființă a fostului Președinte al Legislativului, Dumitru Moțpan, informează MOLDPRES.
Președintele Parlamentului Andrian Candu, corpul de deputați și Secretariatul Parlamentului transmit sincere condoleanțe familiei, rudelor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumitru Moţpan a fost Vicepreşedinte al Parlamentului în perioada 1994-1997 şi Preşedinte al Parlamentului în anii 1997-1998. A fost deputat în primul Parlament și semnatar al Declarației de Independență, fiind decorat cu ”Ordinul Republicii”.
Dumitru Moțpan s-a născut pe data de 3 mai 1940, în satul Seliște din raionul Nisporeni.
Să-i fie amintirea vie! Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște!
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrica” din Rîbnița
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a efectuat o vizită de lucru în raionul Rezina
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrika” din Rîbnița
Marea Dictare Națională a reunit 3.500 de persoane din întreaga țară de Ziua Limbii Române
Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”
Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat cu prilejul Zilei Independenței
Miniștrii Claudiu Năsui și Eugen Osmochescu au depus jurământul de învestire în funcție
Noii miniștri ai Agriculturii și Industriei Alimentare și Dezvoltării Economice și Digitalizării au depus jurământul de învestire
Declarațiile Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Nicușor Dan
35 de ani de Independență: Peste 2.000 de militari și reprezentanți ai instituțiilor de forță au defilat la Parada din PMAN
Noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii și Industriei Alimentare depun mâine, ora 10:00, jurământul de învestire
Președinta Republicii Moldova a adus un omagiu celor care au apărat independența țării
Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să prețuim drumul parcurs și să construim în continuare țara noastră”
Expoziția „Produs Autohton” a reunit circa 35 de mii de vizitatori: două recorduri naționale și 300 de companii participante
Vreme caldă, fără precipitații, prognozată pentru miercuri
Putin și Trump au avut o discuție telefonică după vizita emisarilor americani în Rusia și Ucraina
FOTO // Serviciile specializate activează la locul prăbușirii dronei în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani
Drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova și s-a deplasat spre România a revenit ulterior din direcția Iași
Guvernul propune o taxă de viciu de 6 la sută pentru jocurile de noroc și majorarea accizelor la tutun din 2027
O dronă a căzut în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani
Politica fiscală 2027: schimbările care vizează aplicarea TVA
Un aparat de zbor fără pilot a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova
Republica Moldova și Danemarca vor extinde cooperarea în domeniul culturii, cinematografiei și mass-media
Peste 68 de milioane de lei a investit statul în curățarea și amenajarea râurilor din Moldova
Ministra Finanțelor explică principalele prevederi din politica fiscală: scutire personală majorată, TVA redusă la produsele de bază, accize mai mari și taxă pentru vicii
Noi cazuri de escrocherie telefonică: un bărbat a pierdut 189.000 de lei
ANSP: 550 de cazuri de boli diareice acute au fost înregistrate în ultima săptămână
ARMENPRESS: Erevanul a depus o plângere în cadrul UEEA privind restricțiile impuse de Rusia produselor armenești
Cronica ARHIVELOR // Ion Arachelu, actorul care a dat culoare comediei pe scenă și ecranul moldovenesc