Biblioteca Națională a inaugurat o expoziție consacrată patrimoniului cultural european
Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. O expoziție cu genericul ”Patrimoniul cultural european” a fost inaugurată astăzi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Evenimentul a avut loc în cadrul unul șir de acțiuni sub genericul ”Patrimoniul cultural: acolo unde trecutul întâlnește viitorul”, organizate în această zi de către instituție în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 și Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Solicitat de MOLDPRES, directorul instituției, Elena Pintilei, a menționat că expoziția cuprinde peste 300 de cărți și documente din patrimoniul colecțiilor Bibliotecii Naționale.
”În premieră, este propusă în atenția publicului larg o colecție inedită ”Hărți europene medievale: secolele XVI-XVIII”. Acestea din urmă reprezintă patrimoniul național al Republicii Moldova prin valoarea lor istorică, simbolică, științifică și artistică. Un loc aparte în materialele expuse îl are patrimoniul literar și arta plastică, precum și exponatele audiovizuale, care vin să completeze această bogată expoziție”, a precizat Elen Pintilei.
Prezent la eveniment, profesorul universitar Gheorghe Postică a subliniat că patrimoniul cultural constituie ceea ce am păstrat de la părinții, bunicii și străbunicii noștri. ”Pentru noi această moștenire este scumpă. Republica Moldova a ratificat toate convențiile UNESCO ce țin de patrimoniul cultural. Totodată, în ultimii ani am reușit să adoptăm mai multe legi ce țin de protejarea patrimoniului cultural imaterial, mobil și istoric. La etapa actuală, lucrăm la elaborarea Legii privind protejarea monumentelor istorice, de arhitectură, care nu dispun de un sistem închegat de protecție. De asemenea, avem un proiect finanțat de Uniunea Europeană pentru susținerea patrimoniului cultural. În prezent, specialiști din Italia ne ajută să corectăm direcțiile și politicile în domeniul protejării patrimoniului cultural”, a accentuat Gheorghe Postică.
Expoziția va fi deschisă până la 18 octombrie.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate
Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Peste 290 de blocuri din Chișinău rămân neconectate la încălzire. Apelul „Termoelectrica” către administratori
Hram în 165 de localități din țară. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață
Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni
Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne
Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești
Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților