Au fost decernate premiile Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret
Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, care s-a desfășurat în perioada 11-14 aprilie la Centrul Expozițional MOLDEXPO, s-a încheiat ieri cu Gala Laureaților, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, directorul adjunct al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Eugenia Bejan, președinte al Secției Naționale din R. Moldova a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret (IBBY), a menționat că la ediția din anul curent au participat 100 de edituri şi distribuitori de carte din opt țări: Republica Moldova, China, Franța, Germania, Polonia, România, Turcia și Ucraina.
Potrivit Eugeniei Bejan, Salonul a oferit diverse posibilități vizitatorilor de a cunoaște mai multe edituri din țară şi de peste hotare, de a afla despre noi titluri importante de carte, de a participa la discuții și întâlniri cu scriitorii, la ateliere de creație, concursuri, întruniri profesionale, de a procura carte la prețuri reduse. Cartea-surpriză, oferită gratuit copiilor – vizitatori ai Salonului, a fost în acest an „Motanul cel cu șapte vieți” de Claudia Partole, ilustrată de Violeta Zabulica-Diordiev. Salonul a fost vizitat de către peste 20 000 de cititori. În cadrul lui au fost lansate circa 60 de titluri de carte.
Cu premiul ”Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău (ICR), a fost distinsă scriitoarea Claudia Partole. Premiul ”Igor Vieru” pentru întreaga activitate în domeniul ilustrației de carte pentru copii, acordat de ICR i-a revenit Violetei Diordiev. Iulian Filip a intrat în posesia Premiului pentru poezie „Grigore Vieru”, acordat de ICR.
Premiul ”Cartea anului, acordat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a fost obținut de către Spiridon Vangheli pentru cartea „Școala Vieții” (Editura „Guguță”, Chișinău), iar premiul ”Simpatia copiilor”(în baza deciziei juriului copiilor) - lui Vasile Romanciuc pentru cartea „Abecedar. Primii pași printre cuvinte și cifre” (Editura „Arc”, Chișinău). Premiul ”Cartea cognitivă” a fost acordat lui Daniel Corbu pentru cartea „Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișniec – eseuri și portrete literare” (Editura „Princeps Multimedia”, Iași).
Magda Stan a luat premiul ”Cartea de referință” pentru enciclopediile „Istoria ilustrată a României pentru copii” și „Istoria ilustrată a României pentru elevi” (Editura „Litera”, Chișinău), iar Editura ”Cartier” - premiul ”Cea mai reușită colecție de carte pentru copii”, pentru colecția „Cartier Codobelc”. Cu premiul ”Cea mai reușită prezentare grafică a cărții” au fost distinși Romeo Șveț pentru prezentarea grafică a cărții „Compoziții tematice în sculptura moldovenească” de Ana Marian (Editura „Știința”, Chișinău) și Sidonia Călin - pentru ilustrațiile la cartea „Călătoria lui Medilo” de Ioana Nicolae (Editura „Cartier”, Chișinău), iar cu premiul ”Cea mai reușită ilustrație de carte în original” - Petru Ghețoi pentru ilustrațiile la cartea „Floarea de cais” de Andrei Strâmbeanu și cu premiul ”Cea mai reușită traducere” Ludmila Bejenaru și Irina Milea pentru traducerea cărții „Câmpia vrăjitorilor” de Kamal Abdulla (Editura „Princeps Multimedia”, Iași).
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a acordat câteva premii speciale. În posesia lor au intrat: Larisa Turea pentru cartea „ABCDoga. Un destin în do major” (Editura „Prut”, Chișinău), Valeriu Matei pentru cartea „Noaptea semnelor” (Editura „Princeps Multimedia”, Iași), Maria Șleahtițchi pentru cartea „Literatura pentru copii: Antologie” (Editura „Arc”, Chișinău), Liliana Popușoi și Mircea V. Ciobanu pentru cartea „O legendă: Teatrul „Luceafărul” (Editura „Arc”, Chișinău) și Victor Ghilaș și Aurelian Dănilă - pentru cartea „Artiști notorii ai scenei lirice naționale: soprana Anastasia Dicescu” (Editura „Epigraf”, Chișinău).
Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO i-a acordat premiul lui Ioan Mânăscurtă pentru volumul „Citirea a doua, nu ultima” (Editura „Princeps”, Chișinău), iar Primăria municipiului Chișinău - lui Nicolae Busuioc pentru cartea „Oglinzile Cetății” (Editurile „Junimea”, Iași, „Știința”, Chișinău) și lui Nicolae Dabija pentru cartea „Așchii de cer” (Editura pentru Literatură și Artă, Chișinău).
Premiile Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” au ajuns la Marinela Lungu pentru cartea „Să nu mă lași...” (Editura „Prut”, Chișinău), Emilia Plugaru pentru cartea „Anotimpuri colorate” (Editura „Pontos”, Chișinău) și la Angela Aramă pentru cartea „Smaranda și cei șapte prieteni ai săi salvând lumea de Putinka” (Editura „Arc”, Chișinău).
Cu premiul Asociației Naționale a Uniunilor de Creație din Moldova a fost distins Ianoș Țurcanu pentru cartea „Poeme de trepte încinse” (Editura „Prut”, Chișinău), cu premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova - Ludmila Sobietsky pentru cartea „Adagio pentru lup”, iar cu premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova - Vitalie Coroban pentru designul cărților electronice de la Editura „Cartier”, Chișinău.
Premiile Secției Naționale IBBY au ajuns la Olguța Creangă Caia pentru cartea „Copilăria Sfântului Ioan Iacob de la Neamț” (Editura „Doxologia”, Iași), Ion Muscalu pentru cartea „Biruit-au gândul: Amfilohie Hotiniul” (editura „Danaster”, Iași), Petru Crăciun pentru cartea „Alegerea berzei. Misiunea 1511” (Editura „Zorio”, București) și Vasile Fluturel pentru cartea „Zece ani fără Grigore Vieru” (Editura „Princeps Multimedia”, Iași).
Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu” i-a acordat premiul „Cea mai bună carte pentru copiii cu deficiențe de vedere” Tatianei Scripa pentru cărțile „Dor și Mor-Mor” și „Copilașul meu cel drag” (Editura „Coresi”, București), iar Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova - premiul „Cea mai originală publicație în domeniul bibliologiei” Sabinei Dodul, Tamarei Maleru, Claudiei Gurschi pentru bibliografia „Mihai Ciobanu. Ani de viață, ani de cântec” .
Premiul ”Danaster” pentru proză pentru copii și tineret, acordat de Fundația Culturală „Eco Art” din Iași i-a revenit Antoninei Sârbu pentru cartea „Vulpea argintie” (Editura „Arc”, Chișinău) și premiul revistei „Florile dalbe” pentru cea mai bună carte a unui autor elev - lui Gelu Ciocan pentru cartea „Atlas. Poți să-mi lași cerul mie?” (Editura „Prut”, Chișinău).
Prima ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret s-a desfășurat în 1997.
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști
Igor Grosu la 60 de ani de la fondarea formației „Noroc”: „Este un adevărat simbol al neamului nostru”
VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Dan Suruceanu: „Construim un sector cultural modern, ancorat în valorile și interesele noastre naționale”
GALERIE FOTO // Marele Emil Loteanu, în fotocronica MOLDPRES: Imagini rare de pe platourile de filmare la 90 de ani de la naștere
Președinta Maia Sandu, la concertul formației „Noroc”: „A ținut vie limba română și demnitatea unei generații care și-a câștigat independența”
Nota lui Vasile Tofan pentru Guvernul pe care îl conduce: De ce nu și-a acordat un calificativ mai mare
Salonul Național de Arte Contemporane: 85 de artiști plastici prezintă 85 de opere
FOTO // Cultura Cucuteni, redescoperită la Muzeul din Călărași printr-o dioramă 3D și tehnologii VR
Zonele de protecție a monumentelor istorice, discutate cu mediul de afaceri și arhitecții. Ministerul Culturii pregătește o nouă lege
FOTO // Formația „Noroc” – 60 de ani de șlagăre, muzică și istorie
FOTO // Biblioteca „Lesia Ukrainka”, redeschisă după renovare
GALERIE FOTO // Moștenirea artistică a lui Emil Loteanu, evocată la Chișinău
Personalitatea cineastului Emil Loteanu, evocată la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău
Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață
Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea: Reforma administrației publice locale și finanțarea investițiilor, pe agenda discuțiilor
Economii de circa 16,4 milioane de euro în primul an de la operaționalizarea SEPA și 1,1 milioane de utilizatori ai MIA: rezultatele prezentate de guvernatoarea BNM la București
Propunerile pentru Programul de implementare a reformei administrației publice pentru anii 2027–2030, discutate în cadrul unui atelier de lucru
Patru persoane au fost împușcate într-un atac armat în apropiere de Casa Albă, la Washington
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor economice dintre Statele Unite și Republica Moldova, discutate de ministrul Claudiu Năsui cu Ambasadorul Joseph Mark Burkhalter
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
Biblioteca „Lesia Ukrainka”, un spațiu de sprijin pentru copiii refugiați din Ucraina la Chișinău
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
ARMENPRESS: Armenia se alătură programelor vamale și fiscale ale Uniunii Europene
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică