ro

 

Cultură
05 Noiembrie, 2026 / 11:48
/ Acum 48 minute

Zonele de protecție a monumentelor istorice, discutate cu mediul de afaceri și arhitecții. Ministerul Culturii pregătește o nouă lege

Limitele zonelor de protecție a monumentelor istorice și impactul acestora asupra construcțiilor și investițiilor au fost principalele subiecte discutate în cadrul consultărilor publice repetate organizate de Ministerul Culturii asupra proiectului Legii privind protejarea monumentelor istorice. Documentul prevede distanțe generale de protecție de 100 de metri în localitățile urbane, 200 de metri în cele rurale și 500 de metri în extravilan, însă acestea ar putea fi ajustate în funcție de particularitățile fiecărui monument, relatează MOLDPRES.

La consultări au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Primăriei municipiului Chișinău, ai sectorului bancar, proprietari de imobile, arhitecți, membri ai Uniunii Arhitecților și ai Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Discuțiile au vizat și posibilitatea realizării unor construcții noi în zonele protejate, regimul Nucleului istoric al Chișinăului și procedurile de autorizare a intervențiilor.

Potrivit Ministerului Culturii, distanțele prevăzute în proiect nu reprezintă limite definitive, ci un mecanism general de protecție, aplicabil până la elaborarea planului zonei de protecție. Ulterior, limitele vor putea fi ajustate în baza cercetărilor istorico-documentare și a particularităților urbanistice ale fiecărui monument. Totodată, amplasarea unui imobil într-o astfel de zonă nu presupune interzicerea automată a construcțiilor, lucrările fiind posibile cu respectarea reglementărilor și a procedurilor de avizare.

În cadrul discuțiilor, unii participanți au propus eliminarea distanțelor generale, invocând impactul acestora asupra dezvoltării imobiliare. Au fost solicitate și clarificări privind terenurile aferente monumentelor, precum și prevederea care limitează construcțiile noi fără legătură funcțională directă cu monumentul, atunci când acestea afectează autenticitatea, integritatea sau caracteristicile istorico-arhitecturale ale acestuia. Propunerile urmează să fie analizate la definitivarea proiectului.

Un alt subiect important a fost Nucleul istoric al Chișinăului, care are deja statut de monument de categorie națională și este înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Ministerul a precizat că intervențiile realizate exclusiv în interiorul clădirilor fără statut individual de monument, care nu modifică aspectul exterior, volumetria sau imaginea arhitecturală, nu sunt supuse examinării Consiliului Național al Monumentelor Istorice.

Proiectul de lege reglementează, de asemenea, procedurile de clasare și declasare a monumentelor, actualizarea evidenței acestora și atestarea specialiștilor din domeniu. Documentul prevede crearea Registrului național al monumentelor istorice și dezvoltarea Sistemului informațional „Inventarul monumentelor”, care va permite identificarea bunurilor protejate și corelarea informațiilor cu datele cadastrale. Statutul de monument istoric urmează să fie reflectat și în registrul bunurilor imobile, pentru a oferi mai multă transparență proprietarilor, cumpărătorilor și investitorilor.

Noua lege mai prevede instituirea Fondului național al patrimoniului cultural imobil, destinat finanțării activităților de protejare, conservare și restaurare. Proiectul face parte din Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în cadrul Capitolului 26 „Educație și cultură”.

Ministerul Culturii a precizat că documentul a fost elaborat cu participarea specialiștilor în domeniul patrimoniului și a unui expert juridic desemnat de Biroul Regional UNESCO pentru Știință și Cultură în Europa. Proiectul a trecut anterior prin consultări publice, avizare interinstituțională și expertizare juridică și anticorupție.


 
Ultimele Știri
/ 25 Octombrie, 2026

BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal

/ 25 Octombrie, 2026

FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului

/ 24 Octombrie, 2026

Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România

/ 24 Octombrie, 2026

FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova

/ 24 Octombrie, 2026

VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale

/ 24 Octombrie, 2026

FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române

/ 24 Octombrie, 2026

GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică

/ 23 Octombrie, 2026

FOTO // Ansamblul „Ciuleandra” a reprezentat Republica Moldova la un festival internațional de folclor din Bosnia și Herțegovina

/ 22 Octombrie, 2026

FOTO // Povestea din spatele legendei despre Dracula: cultura irlandeză și filmul din 1931, prezentate la Chișinău

/ 22 Octombrie, 2026

FOTO // Patrimoniul cultural al Șoldăneștiului, valorificat prin artă și dialog între generații

/ 22 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Caraciobanu, actorul care a marcat teatrul și filmul moldovenesc

/ 22 Octombrie, 2026

Animest Chișinău aduce patru zile de filme de animație, ateliere și întâlniri cu artiști

/ 21 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Maria Sagaidac, actrița care a îmbinat filmul cu știința

/ 21 Octombrie, 2026

FOTO // „Zilele Liedului Basarabean”, la prima ediție: muzica vocală a compozitorilor moldoveni, promovată în trei localități