Consumul de cafea nu este dăunător pentru sănătatea inimii, confirmă un studiu
Londra, 3 iun. /MOLDPRES/. Iubitorii de cafea nu trebuie să-şi facă griji pentru efectele nocive asupra sănătăţii inimii, susţine un nou studiu preluat de Press Association, informează AGERPRES și MOLDPRES.
Consumul de cafea, sugerau anumite studii mai vechi, ar provoca rigiditatea arterelor, iar băutorii erau sfătuiţi să reducă consumul acestei băuturi cu conţinut ridicat de cofeină.
Un nou studiu, la care au participat peste 8.000 de persoane din diferite regiuni ale Regatului Unit, a constatat că nu are importanţă cantitatea de cafea băută în ceea ce priveşte afectul acesteia pentru artere.
Cercetarea, finanţată parţial de către British Heart Foundation (BHF), a fost prezentată în cadrul British Cardiovascular Society Conference desfăşurate în Manchester.
Experţi din cadrul Queen Mary University din Londra au împărţit cele 8.412 de persoane participante la studiu în trei grupe.
Din prima grupă au făcut parte cei care beau mai puţin de o ceaşcă de cafea pe zi, din a doua, cei care consumă între una şi trei ceşti pe zi, iar în a treia, cei care beau mai mult de trei ceşti.
Dintre persoanele din a treia grupă, câţiva au băut până la 25 de ceşti zilnic, deşi media de consum în acest grup a fost de cinci ceşti zilnic.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că nici cei care au consumat până la 25 de ceşti de cafea pe zi nu au o probabilitate mai mare de rigidizare a arterelor în comparaţie cu cei care beau mai puţin de o ceaşcă pe zi.
Potrivit studiilor anterioare, consumul de cafea ar provoca rigidizarea arterelor, punând presiune pe inimă şi crescând probabilitatea unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral.
Toţi participanţii la acest nou studiu au efectuat câte un RMN cardiac şi teste pentru măsurarea elasticităţii arteriale, iar rezultatele au confirmat premisele cercetării chiar şi după ce au fost luaţi în calcul factori precum vârsta, greutatea corporală şi statutul de fumător.
"În ciuda popularităţii imense pe care cafeaua o are în lumea întreagă, anumite studii i-ar putea face pe oameni să-şi piardă interesul pentru consumul acesteia. Deşi nu putem demonstra o legătură de cauzalitate prin acest studiu, cercetarea noastră arată că băutul cafelei nu este atât de dăunător pentru artere aşa cum au sugerat studii anterioare", a spus Kenneth Fung, de la Queen Mary University.
"Deşi la studiul nostru au participat şi persoane care au consumat până la 25 de ceşti pe zi, doza medie de în rândul celor care au consumat cea mai mare cantitate de cafea, din al treilea grup, a fost de cinci ceşti zilnic."
"Am dori să studiem aceşti oameni mai de aproape în cadrul unor cercetări viitoare astfel încât să putem contribui la recomandarea unei limite de siguranţă", a mai precizat Kenneth Fung.
Potrivit profesorului Metin Avkiran, director medical asociat în cadrul BHF, studiul ''exclude unul dintre potenţialele efecte negative ale cafelei asupra arterelor noastre''.
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice
El Mundo: CIA ar fi avertizat Spania, Franța și Italia în legătură cu un posibil atac cu drone rusești din Marea Mediterană
Xi Jinping afirmă că Statele Unite și China ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”
ARMENPRESS // Negocierile cu cinci țări continuă pentru construcția unei noi centrale nucleare în Armenia, anunță premierul Pașinian
Rusia și-a revizuit în scădere prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Activitatea economică din zona euro accelerează la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rusia a atacat Ucraina cu drone și bombe aeriene. Sunt victime și pagube în mai multe regiuni
UE a reînnoit sancțiunile împotriva Rusiei. Doi oligarhi ruși au fost scoși din listă
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească înainte de iarnă
Iranul se declară dispus să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA vor reduce presiunea militară şi vor ridica blocada
BTA // Muzeul Național al Literaturii din Bulgaria a marcat 105 ani de la moartea scriitorului Ivan Vazov
Parlamentul Lituaniei a votat pentru anularea interdicției privind amplasarea armelor nucleare
Rusia a instituit stare de asediu la granița cu Estonia
Veneția ar putea majora până la 50 de euro taxa de acces pentru turiști
GALERIE FOTO // Legenda fotbalului românesc, Adrian Mutu, întâlnire emoționantă cu micii fotbaliști de la Chișinău
Cronica ARHIVELOR // Cuvântarea lui Ion Druță la Congresul Scriitorilor din 1965
Un elev din Republica Moldova a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
VIDEO // Un Centru Republican pentru copii cu tulburări de spectru autist va fi creat în Moldova
FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Summitul European de la Salzburg
FOTO // Republica Moldova solicită UE sprijin pentru calea ferată Ungheni–Chișinău și autostrada Iași–Ungheni–Chișinău
„Parlamentul prin ochii copiilor”: elevii și-au exprimat prin artă viziunea despre democrație
Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”
Un motociclist a murit într-un accident produs în raionul Căușeni
ARMENPRESS // Noile autorități alese au primit un mandat clar din partea poporului – raport APCE privind alegerile din Armenia
Noi reguli pentru activitatea psihologilor: proiectul a fost înregistrat în Parlament
Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”
Ambulanța a intervenit la aproape 15.000 de solicitări într-o săptămână
Registrul fermierilor, lansat în Republica Moldova: mai puțină birocrație și acces mai ușor la finanțări
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati
Un bărbat de 75 de ani din Chișinău a fost înșelat cu 700.000 de lei