ro

 

Societate
23 Octombrie, 2026 / 14:58
/ 20 August, 2019

O fundaţie de binefacere a asigurat cu rechizite şcolare mai mulţi copii din ţară

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Peste o sută de copii din familii defavorizate din ţară au beneficiat de donaţii, în cadrul campaniei ”Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală”, organizată de Fundația de binefacere „Caritas Moldova”. Ghiozdanele au fost înmânate marţi, 20 august, în cadrul unui eveniment distractiv pentru beneficiari, transmite MOLDPRES.

Rechizitele școlare au fost colectate timp de o lună de către reprezentanţii Fundaţiei, susţinuţi de mai multe întreprinderi din ţară. Unele dintre acestea au oferit servicii, iar banii acumulaţi i-au donat campaniei amintite, iar altele au asigurat copiii cu produse proprii. De asemenea, au participat toţi doritorii să ajute copiii nevoiaşi. „Doar împreună putem să aducem zâmbetul pe chipul cât mai multor copii care nu îndrăznesc, decât cu eforturi mari, să spere la un viitor mai bun”, au afirmat reprezentanţii „Caritas Moldova”.

Potrivit Fundaţiei, “Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală” - este campania care, ajunsă la cea de-a treia ediție, “bucură, an de an, tot mai mulți copii și implică oameni cu suflet mare, dornici de a contribui la fapte bune și la un viitor mai bun pentru cei mici”.

Astfel, în primii doi ani de desfăşurare a acestei campanii, datorită sprijinului acordat, zeci de copii au pășit în noul an școlar cu ghiozdane noi și rechizite școlare. “Și în acest an ne propunem să ajutăm cât mai mulți copii nevoiași, pe care îi avem în evidență. Aceasta fiind şi o formă de motivare a copiilor de a-și continua studiile”, susţine “Caritas Moldova”.

Fundația de binefacere “Caritas Moldova” este o organizație cu caracter umanitar și non-profit, care de peste 20 de ani îngrijește persoanele defavorizate din țara noastră. Principalii beneficiari ai structurii sunt: persoanele în etate, fără adăpost, persoane cu dizabilități, copii, tineri, studenți, familii vulnerabile, familii monoparentale, șomeri, persoane aflate in situații de risc şi alte categorii sociale în impas. Pe parcursul perioadei de activitate, “Caritas Moldova” a oferit ajutor, în fiecare an, pentru  aproximativ cinci mii de persoane.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 ore

Al doilea lot de vaccin antigripal a ajuns la ANSP. Urmează distribuirea dozelor către instituțiile medicale

/ Acum 15 ore

Un pieton a decedat, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău. Șoferul a fugit, abandonând automobilul

/ Acum 16 ore

Agenda evenimentelor vineri, 23 octombrie

/ Acum 16 ore

Ploi puternice pe arii extinse, temperatura aerului va ajunge la +17 grade Celsius, vineri

/ Acum 19 ore

Procurorul Petru Iarmaliuc a trecut evaluarea externă de integritate

/ Acum 19 ore

Gheorghe Hajder a discutat cu noua ministră a Mediului din România: „Proiectele bune trebuie să continue pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 19 ore

Magistratul Veaceslav Cernalev a fost audiat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor

/ Acum 21 ore

Incident violent într-o școală din capitală. Un elev de 14 ani a suferit leziuni în urma unui caz de agresiune

/ Acum 21 ore

FOTO // Trei carabinieri moldoveni s-au întors din Kosovo după șase luni de misiune de menținere a păcii

/ Acum 22 ore

Reorganizarea școlilor: 1.649 de elevi primesc alocații, iar 57 de autobuze au fost alocate pentru transport

/ Acum 23 ore

FOTO // Dispozitive noi pentru diagnosticarea pacienților cu tuberculoză. Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, dotat cu echipamente moderne

/ Acum 1 zi

FOTO // „Satul European”: apă la robinet și un centru cultural renovat pentru locuitorii din Zăbriceni

/ Acum 1 zi

O femeie, reținută pentru implicarea într-o grupare de escroci. Victima ar fi fost înșelată cu 170 000 de lei

/ Acum 1 zi

STISC atenționează: două vulnerabilități critice în PHP ar putea permite atacatorilor să execute cod de la distanță