ro

 

Economie
06 Noiembrie, 2026 / 10:45
/ 03 Ianuarie, 2020

Tinerii din R. Moldova vor putea obține granturi de până la 180 mii lei pentru dezvoltarea afacerilor

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. Tinerii din Republica Moldova, care vor să-și dezvolte o afacere, pot obține granturi de până la 180 de mii de lei din partea statului. Acestea vor fi oferite în cadrul primului apel de proiecte din cea de-a treia etapă a Programului „Start pentru tineri”, care a fost lansat vineri, 3 ianuarie, de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), transmite MOLDPRES.

Dosarele pot fi depuse până la 3 februarie 2020. La concurs pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, care au absolvit etapa a II-a a Programului și care au fondat și conduc o întreprindere nou-înregistrată.

Finanțarea nerambursabilă oferită câștigătorilor constituie 80% din suma proiectului investițional, dar nu mai
mult de 180 mii lei per beneficiar. Totodată, întreprinderea beneficiară va trebui să vină cu o contribuție financiară proprie de minimum 20% din suma proiectului investițional.

Programul „Start pentru tineri” a fost lansat la începutul anului trecut. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Dolarul se ieftinește cu 14 bani într-o singură zi

/ Acum 1 zi

Ambasadorul Petru Frunze: Vinurile și produsele moldovenești, în atenția importatorilor chinezi la expoziția de la Shanghai

/ Acum 1 zi

Exporturile Republicii Moldova au depășit 63 de miliarde de lei în primele zece luni ale anului. Importurile au ajuns la 176 de miliarde

/ Acum 1 zi

Cireșele proaspete moldovenești vor putea fi exportate în China: a fost semnat protocolul privind cerințele fitosanitare

/ Acum 1 zi

Sancțiuni de circa 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfășurate de Fisc în luna octombrie

/ Acum 1 zi

AIPA a autorizat în octombrie subvenții de 370 milioane de lei pentru fermieri, mare parte pentru credite, defrișări și agricultură ecologică

/ Acum 1 zi

Transportul fără acte și activitatea ilicită, printre principalele încălcări constatate de ANTA în luna octombrie

/ Acum 1 zi

Extinderea cooperării și noi proiecte comune, discutate la reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică

/ Acum 1 zi

Estonia a acordat Republicii Moldova 50 de autorizații suplimentare pentru transportul internațional ocazional de persoane

/ Acum 1 zi

O nouă ieftinire a carburanților: prețurile afișate de ANRE

/ Acum 1 zi

VIDEO // Cetățenii care au achitat o asigurare medicală facultativă pot beneficia de reducerea impozitului pe venit

/ Acum 2 zile

Peste 3 200 de camioane, procesate în ultimele 24 de ore la frontieră. Serviciul Vamal recomandă transportatorilor să aleagă rute alternative

/ Acum 2 zile

FOTO // Experți chinezi evaluează condițiile fitosanitare pentru importul semințelor de struguri din Moldova

/ Acum 2 zile

ANSA pregătește reguli mai simple pentru micii producători care vor să prepare și să vândă alimente în condiții casnice