ro

 

Economie
09 Septembrie, 2026 / 06:40
/ 18 Martie, 2020

Ministerul Agriculturii a propus măsuri de protecţie în contextul ninsorilor şi îngheţurilor prognozate la finele săptămânii

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) a anunţat mai multe măsuri de protecţie în contextul ninsorilor şi îngheţurilor puternice, prognozate la finele săptămânii curente de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), transmite MOLDPRES.

„Coborârea temperaturii stratului de aer de la suprafața solului sub 0°C, în perioada caldă a anului (perioada de vegetaţie a culturilor), afectează negativ dezvoltarea plantelor şi, uneori, încheie prematur ciclul de vegetație, sau chiar duce la moartea plantelor. Îngheţurile provoacă daune considerabile recoltei culturilor pomicole în perioada înfloririi. Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a florilor şi fructelor la cais constituie în medie 15-40%, la celelalte culturi pomicole - până la 15%”, indică specialiştii MADRM.

În acest context, ministerul de resort propune unele măsuri de atenuare a impactului îngheţurilor. Astfel, specialiştii propun măsuri practice înainte de plantare sau însămânţare (plantele sensibile la îngheţ sunt cultivate pe pante cu expoziţia sudică sau sud-vestică, care asigură scurgerea cu uşurinţă a aerului rece pe văi); măsuri prin care se urmăreşte atenuarea radiaţiei nocturne (fumigaţiile, adăpostirea, perdele vegetale de protecţie); măsuri prin care se realizează creşterea temperaturii solului şi a aerului (încălzirea suprafeţei solului prin irigare, încălzirea cu aer cald); mijloace mecanice (ventilarea aerului) prin care se împiedică formarea inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului; măsuri agrotehnice prin care se influenţează proprietăţile termice ale stratului arabil şi procesele radiative la suprafaţa solului.

Toate aceste metode determină reducerea răcirilor radiative, distrugerea stratului de inversiune termică de la sol, omogenizarea temperaturii aerului în stratul microclimatic şi, în consecinţă, menţinerea temperaturii aerului şi pe suprafaţa solului mai mare de 0 grade.

„Aplicarea acestor măsuri se face în mod diferenţiat, în funcţie de condiţiile meteorologice şi locale (relief şi microrelief, soiuri de plante, condiţii tehnice), precum şi de costurile materiale posibile”, au estimat specialiştii în agricultură.

Totodată, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului consideră important și recomandă cu insistență identificarea de soluții noi de prevenire a riscurilor, de diminuare a pierderilor cauzate sau compensare parțială a lor, în special, prin asigurarea riscurilor.

Potrivit datelor SHS, în perioada 22-24 martie, în ţară se aşteaptă ninsori şi lapoviţă, precum şi ger nocturn până la minus 9 grade Celsius.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Serviciul Vamal a acumulat peste 880 de milioane de lei la buget în ultima săptămână

/ Acum 1 zi

Leul începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar

/ Acum 3 zile

Produsele de igienă vor rămâne la cota redusă de TVA

/ Acum 4 zile

Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Serviciul Vamal, 35 de ani la frontiera economiei Republicii Moldova

/ Acum 4 zile

VIDEO // Serviciul Vamal, la 35 de ani. Radu Vrabie: „O vamă puternică se construiește cu oameni profesioniști, integri și dedicați”

/ Acum 4 zile

Tractoarele și utilajele agricole vor fi supuse omologării. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură

/ Acum 4 zile

Licențiere provizorie a importurilor de cereale și oleaginoase. Regimul va fi valabil până la 31 octombrie

/ Acum 4 zile

VIDEO // Sens giratoriu nou pe M1 și R4, în apropiere de Ciorescu, Cricova și Goianul Nou

/ Acum 4 zile

Drumarii verifică lucrările de pe traseul R33 Hâncești–Lăpușna–M1 după apariția unor imagini pe rețelele sociale

/ Acum 4 zile

O nouă sesiune EcoVoucher începe în Republica Moldova. Gospodăriile pot primi vouchere de 6.000 de lei

/ Acum 4 zile

Fondul de convergență, destinat apropierii celor două maluri ale Nistrului: Cum vor fi distribuite resursele pentru proiecte sociale și de infrastructură

/ Acum 4 zile

Serviciul Vamal marchează 35 de ani de la fondare. Instituția continuă procesul de modernizare și aliniere la standardele europene

/ Acum 4 zile

Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor