ro

 

Oficial
14 Octombrie, 2026 / 04:46
/ 26 Aprilie, 2020

Prim-ministrul a adresat un mesaj, de Ziua comemorării victimelor accidentului nuclear de la Cernobâl

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a adresat duminică un mesaj cu prilejul Zilei comemorării victimelor accidentului nuclear de la Cernobâl, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În mesaj se menționează:

”Stimați veterani ai accidentului din Cernobâl,

Cu cât mai mult progresează omenirea în domeniul tehnico-științific, cu atât mai grave sunt accidentele produse în sistemele construite de oameni.

Accidentul nuclear de la Cernobâl, din 26 aprilie 1986, este un exemplu care nu poate fi uitat. Accidentul a fost urmat de contaminarea radioactivă a întregului continent european și părții estice a Americii de Nord.

Chiar și peste 34 de ani nu am reușit să evaluăm consecințele acestui accident.

Raportul Forului Cernobâl din 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit accidentului 56 de decese directe, 47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian.

Același raport a estimat că peste 9 mii de persoane, din aproximativ 6,6 de milioane care au fost cel mai expuse, pot muri din cauza unei forme de cancer și a menționat 4 mii de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Alte cca 336 mii persoane au fost evacuate.

Constatăm cu regret că acea tragedie a provocat pierderi umane similare războaielor.

Operațiunea de lichidare a consecințelor avariei de la Cernobâl a fost menită să reducă contaminarea radioactivă. Oamenii care au participat la acele operațiuni au fost și rămân eroi.

Republica Moldova, pe atunci parte componentă a Uniunii Sovietice, și-a adus aportul la acțiunile de lichidare a consecințelor accidentului nuclear. Peste 3500 de concetățeni de-ai noștri au participat la acele operațiuni. Astăzi în viață sunt 2027.

E greu de apreciat la justa valoare sacrificiul „lichidatorilor” consecințelor avariei de la Cernobâl. În schimb, putem afirma cu certitudine că fiecare dintre aceștia a salvat mii de alte vieți.

Dragi veterani ai accidentului de la Cernobâl,

Apreciem sacrificiul Dvs. și conștientizăm că ați primit lovitura pentru noi toți. Sacrificiul Dvs. nu a fost în zadar și dovadă sunt generațiile de tineri, adolescenți și copii sănătoși.

Vă mulțumesc din inimă, dragi veterani!”


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament

/ Acum 5 zile

Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE

/ Acum 5 zile

Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun

/ Acum 5 zile

Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat

/ Acum 5 zile

Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește

/ Acum 5 zile

Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova 

/ Acum 5 zile

Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran

/ Acum 5 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei

/ Acum 5 zile

Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale

/ Acum 5 zile

Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum

/ Acum 6 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 6 zile

Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE