Biblioteca Națională celebrează online Zilele Europei 2020
Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. În contextul Zilelor Europei în Moldova, care se desfășoară anul acesta online, Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) se alătură inițiativei de celebrare în perioada 4 - 9 mai a acestei sărbători și propune o incursiune virtuală cu genericul „Cunoaşte Europa în spaţiul virtual”, oferind o selecție de prezentări și conținuturi informaționale cu tematică europeană, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul instituției, Elena Pintilei, a menționat că în aceste zile vor fi prezentate o serie de video din arhiva secțiilor Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare Audiovideoteca, precum și Marketing și Comunicare Socioculturală. Vor fi expuse video înregistrări complete ale expozițiilor – evenimente, desfășurate anterior în bibliotecă, dedicate atât parteneriatului UE și CoE cu R. Moldova, precum și patrimoniului cultural, cu participarea oficialilor organismelor europene și ai statului nostru. Printre acestea se înscriu: “Parcursul european al Republicii Moldova”, “Explorați cei 70 de ani de activitate ai Consiliului Europei”, “Patrimoniul cultural: acolo unde trecutul întâlnește viitorulˮ, „Consiliul Europei ‒ Republica Moldova: realizări și priorități” etc.
Potrivit sursei citate, din anul 2011, la Biblioteca Națională funcționează Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare (CPESC), care acoperă nu doar segmentul privind Uniunea Europeană (UE), dar și cel al Consiliului Europei (CoE), astfel promovând sinergia și cooperarea acestor organisme europene care împărtășesc aceleași idei, valori și principii, contribuind, deopotrivă, la construirea comună a unei Europe democratice. Astfel, Serviciul din cadrul CPESC “Informații europene pentru toți” oferă utilizatorilor servicii de informare și comunicare cu tematică europeană, gestionând, totodată o colecție valoroasă de publicații și o platformă online. “La Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Ziua Europei este în fiecare zi, toate acestea fiind posibile grație activităților zilnice ale CPESC, care sunt axate pe promovarea valorilor și standardelor europene, precum și informarea privind parteneriatul R. Moldova cu organismele europene (în special CoE și UE)”, a mai spus Elena Pintilei.
La rândul său, șefa Centului Pro-European de Servicii și Comunicare al BNRM, Natalia Gulco, a afirmat că pentru Zilele Europei 2020, instituția a pregătit pentru fiecare zi din săptămâna 4 - 9 mai 2020 o selecție de prezentări și conținuturi informaționale cu tematică europeană, o parte din ele create de CPESC în perioada sa de activitate, iar o altă parte fiind pregătite în mod special pentru Zilele Europei 2020.
”Vă invităm să ne urmăriți pe paginile instituționale de facebook BNRM și CPESC, în care veți găsi informații utile și interesante, așa precum: “Aflăm istoria și semnificația Zilei Europei, Drapelului European”, “Ne informăm / recapitulăm care este diferența dintre UE și CoE”, “Facem cunoștință cu resursele și accesul la publicațiile UE și CoE” , “Ne familiarizăm cu Acordul de Asociere din colecțiile CPESC, BNRM și publicațiile online”, ”Aflăm mai multe informații privind Răspunsul European la pandemia COVID-19”, „Să cunoaștem Europa prin joacă!” ș.a.”, a specificat Natalia Gulco.
Pentru prima dată, Ziua Europei a fost sărbătorită în R. Moldova în 2006. Totuși, Ziua Europei a fost declarată sărbătoare oficială în R. Moldova de către Parlament la 28 aprilie 2017. Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei şi 9 mai pentru Uniunea Europeană.
Această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, rostită la Paris în 1950. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel şi cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, el a inițiat stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Acest eveniment este considerat un moment fundamental în istoria Europei.
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
Israelienii își aleg Parlamentul
Englezul Harry Kane a câștigat „Balonul de Aur”
Boxerul Dan Florea din Cahul a cucerit bronzul la Campionatul European U-15
Rachetele rusești au lovit un campus universitar la Kiev și un pod peste Nipru
DOC // Reguli noi pentru finanțarea tratamentelor. Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial
Curs valutar // Euro și dolarul american se ieftinesc ușor
Un pieton de aproximativ 60 de ani a decedat după ce a fost tamponat de un automobil în apropiere de Taraclia
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”
Agenda evenimentelor, marți, 27 ocotmbrie
O elevă de 15 ani ar fi fost agresată de un coleg, într-o școală din Țînțăreni. Poliția cercetează cazul
Republica Moldova vrea să închidă două capitole de negocieri cu UE în 2027. Ce beneficii vor aduce în educație și cercetare
Ploi în toată țara și temperaturi de până la 15 grade Celsius, pe 27 octombrie
VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev
Republica Moldova poate fi o platformă pentru extinderea afacerilor ucrainene pe piața românească
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”