ro

 

Cultură
26 Octombrie, 2026 / 14:23
/ 30 Iunie, 2020

Scriitorul Andrei Burac s-a stins din viață

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Poetul, prozatorul și dramaturgul Andrei Burac, laureat al mai multor premii literare, s-a stins din viață, marți, 30 iunie, la vârsta de 81 de ani. Pe 17 august, el ar fi împlinit 82 de ani, informează MOLDPRES.

 ”Mutarea lui la cele veșnice este o pierdere pentru cultura noastră și pentru toți cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se menționează în necrologul semnat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Andrei Burac s-a născut la 17 august 1938 în comuna Cârnățeni, județul Tighina, astăzi raionul Căușeni. A absolvit Colegiul de Medicină din Tighina (1955), Institutul de Medicină din Chișinău (1964) și Cursurile Superioare de Literatură din Moscova (1977). A lucrat ca medic chirurg la Căușeni și Chișinău.

În 1970 a debutat editorial cu placheta de versuri ”Ispita înfloririi”, urmată de cartea ”Culegători în amurg” (1976).  În 1977, a editat volumul de publicistică ”Perpetuele bucurii”, care cuprinde dialoguri cu diverse personalități din R. Moldova. În 2005, i-au apărut concomitent câteva volume: ”Flacăra din vechile oglinzi” (poezie) la București, ”Între somn și veghe” (proză) la Chișinău și ”Asediați de cuvinte” (publicistică) la Timișoara, iar în 2006  - volumul antologic ”Există ore”. În 2013, a editat în România cărţile „Suflete la plimbare” (dramaturgie), „Între somn şi veghe” (proză) şi „Ghilotina de aur” (poezie).

A semnat piesele dramatice ”Primăvara în doi”, ”Spovedania”, ”Iulia”, ”Câteva zile și nopți cu vedere la mare”, ”Iuda” ș.a. Piesele sale au fost montate la teatrele din R. Moldova și din alte țări, adaptate la radio și televiziunea națională. Poeziile sale au fost traduse în limbile rusă, belarusă, ucraineană, armeană, suedeză,  greacă, engleză ș.a. Este autorul scenariului de film „Fii fericită, Iulia”, regizat de regretatul Iacob Burghiu, peliculă care a fost cumpărată în 29 de ţări.

În 1975 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A fost membru inițiator, iar din 1998 președinte al PEN Club Moldova. În 1993 devine membru al Academiei Mondiale de Arte și Cultură (California, SUA), apoi al Congresului Mondial al Poeților din California, SUA. A activat în calitate de Consul Onorific al Republicii Cehia în R. Moldova.

Andrei Burac a fost distins cu medalia ”Mihai Eminescu” (1998), cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), Premiul UNESCO ”Pentru propagarea Binelui și a Culturii” (pentru dramaturgie, 2002), cu Premiul de Excelență pentru contribuția la dezvoltarea dramaturgiei naționale, acordat de Teatrul Național ”Satiricus-I. L. Caragiale” din Chișinău (2004) și cu alte premii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ Acum 6 zile

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ Acum 6 zile

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ Acum 6 zile

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii

/ 16 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial

/ 16 Octombrie, 2026

Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă

/ 16 Octombrie, 2026

Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal

/ 15 Octombrie, 2026

FOTO // „Satul European”: investiție de peste 7 milioane de lei în muzeul din Taraclia

/ 15 Octombrie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica din Piatra, între istorie și renaștere: mormintele familiei Lazo și icoanele salvate în perioada sovietică