ro

 

Economie
30 Septembrie, 2026 / 20:51
/ 21 Iulie, 2020

Lista beneficiarilor de subvenții în agricultură a fost extinsă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul a aprobat ieri, în lectură finală, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, comunică MOLDPRES.

Astfel, în urma modificărilor a fost extins plafonul de vârstă pentru tinerii fermieri care se încadrează în programul de acordare a subvențiilor în avans – de la 35 la 40 de ani.

Printre categoriile de beneficiari se vor regăsi și migranții reîntorși, care vor putea solicita subvenții la efectuarea investițiilor în sectorul agricol postinvestițional, precum și  pentru proiectele start-up în avans.

Se propune a fi stabilit plafonul maxim al înlesnirilor în mărime de 30% din valoarea investiției eligibile.

Procedura de acordare a înlesnirilor și categoriile de beneficiari vor fi aprobate prin hotărâre de Guvern. Beneficiarii vor fi supuși verificărilor pe teren, efectuate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

De asemenea, au fost simplificate criteriile speciale de eligibilitate, fiind exclusă condiția privind prezentarea certificatelor de calitate și dovada deținerii de către solicitantul de subvenții a bazei de producție a materiei prime proprii.

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va prezenta rapoarte semestriale autorității administrației publice centrale privind gestionarea Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural a anului în curs.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

FOTO // Republica Moldova a fost inclusă într-un plan strategic de cooperare în domeniul transporturilor

/ Acum 1 zi

Centrul Moldexpo va fi inclus pe harta oportunităților investiționale promovate de Agenția de Investiții

/ Acum 1 zi

Sprijin de până la 100 de mii de dolari pentru crearea comunităților de energie din surse regenerabile

/ Acum 1 zi

Plan comun de acțiune între CFM și Poliție pentru prevenirea accidentelor feroviare

/ Acum 1 zi

ANRE anunță ieftiniri la carburanți pentru ziua de mâine

/ Acum 1 zi

Afacerile verzi dezvoltate de femei din sudul țării, prezentate la Comrat

/ Acum 1 zi

Cinci sectoare de drum național vor fi amenajate pentru reducerea riscului de accidente

/ Acum 1 zi

Specialiștii din domeniul drumurilor vor beneficia de instruiri aliniate la standardele UE

/ Acum 1 zi

Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește ușor

/ Acum 2 zile

FOTO // Republica Moldova solicită UE sprijin pentru calea ferată Ungheni–Chișinău și autostrada Iași–Ungheni–Chișinău

/ Acum 2 zile

Registrul fermierilor, lansat în Republica Moldova: mai puțină birocrație și acces mai ușor la finanțări

/ Acum 2 zile

În atenția transportatorilor! România introduce un nou sistem de taxare rutieră pentru vehiculele de transport de peste 3,5 tone

/ Acum 2 zile

Dorin Junghietu participă la reuniunea informală a miniștrilor Energiei din țările UE

/ Acum 2 zile

Bursa Internațională a Moldovei a inițiat procesul de admitere a participanților la piața de capital: „Intrăm în etapa în care bursa începe să prindă viață”