Republica Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat
Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. În Republica Moldova este marcată astăzi Ziua Drapelului de Stat, informează MOLDPRES.
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 după un discurs lung susținut în Parlament de Alexandru Moșanu. El a vorbit atunci despre adevărul istoric, despre valențele culorilor naționale, despre sprijinul masiv de care se bucură Tricolorul în rândul cetățenilor și despre lipsa alternativelor. Aproape 290 de deputați din primul Legislativ au votat pentru Tricolor, iar delegația transnistreană a părăsit sala de ședințe. Tricolorul, încă până la aprobare, deja era arborat pe edificiile Sovietelor de toate nivelurile, pe cei mai înalți stâlpi, pe clădiri și pe casele oamenilor.
În raioanele de est ale Republicii Moldova, Tricolorul n-a fost recunoscut. La 1 mai 1990 la Chișinău a avut loc un miting popular cu participarea conduceri țării, la care Tricolorul domina întregul peisaj. În Tiraspol și în alte orașe transnistrene tricolorul nu fusese arborat.
În anul 2012, cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pe un catarg de 30 de metri înălţime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne.
Cu ocazia acestei sărbători, se organizează activităţi cultural-educative, expoziții de carte cu referire la istoria statului și evoluţia drapelelor pe parcursul istoriei țării noastre, excursii tematice consacrate Zilei Drapelului de Stat.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, începând de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.
Utilizarea Drapelului de Stat cu încălcarea prevederilor legii respective, precum şi profanarea Drapelului de Stat prin murdărire, pătare, inscripţionare, desenare, aplicare a unor obiecte, ardere, călcare în picioare, utilizare în calitate de faţă de masă, husă de scaun, draperie, atrag răspunderea contravenţională sau penală stabilită de legislaţie.
Ambasadoarea UE: „Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie libere, democratice și fără interferențe străine”
UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori
UE susține intenția Guvernului de a încheia negocierile de aderare în 2028. Iwona Piórko: „Încă două clustere vor fi deschise în curând”
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO. Evoluțiile de securitate din regiune, pe agenda discuțiilor
Igor Grosu la Moldova Security Forum 2026: „Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere neutralitatea, suveranitatea și viitorul european”
Parlamentul a votat noua structură și efectivul Armatei Naționale. Speakerul Igor Grosu: „Documentul va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului”
MAE respinge afirmațiile formulate de reprezentantul Rusiei la OSCE privind presupusa „militarizare” a R. Moldova: „Sunt false și nefondate”
Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Două noi clustere de negociere cu UE se deschid astăzi la Luxemburg. Ce câștigă cetățenii și ce pericole amenință parcursul european al Republicii Moldova
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
Două nave comerciale au fost lovite în apele teritoriale bulgare
Cărți, fotografii și istorii din Chișinăul interbelic, reunite într-o expoziție la Parlament
World Winners Cup 2026 va reuni 44 de cluburi de fotbal pe plajă la Alanya
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei
Euro și dolarul se apreciază ușor
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Igor Grosu, despre eventuale scurgeri de informații de la ședința secretă a Parlamentului: „Fiecare deputat poartă răspundere”