Două licee din raioanele Dubăsari şi Ungheni sunt renovate cu ajutorul UE
Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a convocat ieri în ședință reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și antreprenorul care execută lucrări de construcție la două proiecte de eficientizare energetică a clădirilor liceelor din Holercani și Ungheni, transmite MOLDPRES.
În cadrul acestei ședințe s-a discutat despre lucrările de construcții la proiectul ”Sporirea eficienței energetice a Liceului teoretic “Holercani” din raionul Dubăsari”, unde până în prezent au fost executate lucrări de termoizolare a pereților exteriori, al soclului și al planșeului de acoperiș, a fost reînnoit acoperișul unui bloc de studii, precum și efectuate lucrări la sistemul de încălzire, ventilare și la rețelele inginerești. Tot aici, au fost efectuate lucrări de renovare a bucătăriei și a blocurilor sanitare.
“La finalizarea proiectului vor fi atinși următorii indicatori: 4 298,4 m² clădire renovată, 330,9 m² pereți exteriori izolați, 30,6 m² ferestre și uși exterioare schimbate, 1 954,8 m² planșeu izolat, 1 punct termic instalat, un sistem fotovoltaic care va avea o capacitate de 10 kW și va fi compus din 30 panouri fotovoltaice, 220 m. l. conducte exterioare de care vor beneficia circa 330 persoane”, indică ADR Centru.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 15 mln 114 mii lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de 12 luni.
În aceeaşi şedinţă, au fost detaliate și lucrările executate în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni", unde până în prezent s-au executat lucrări de termoizolare a fațadelor blocurilor de studii. Au fost efectuate lucrări de renovare a acoperișului şi finisate lucrările pe interior. Totodată, s-a executat primul ciclu de electricitate, ventilare și semnalizare de incendiu, sistemul de încălzire un bloc de studii etc.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 47 mln 566,6 mii lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de 12 luni.
În urma implementării acestei măsuri investiționale, 101 angajați și 1 187 de elevi ai Liceul teoretic „Mihai Eminescu" vor beneficia de condiții îmbunătățite în liceu, iar consumul de energie în această instituție de învățământ va fi redus cu 1 500 MWh și emisiile anuale normate de CO2 se vor reduce cu 330 tone.
Cele două proiecte sunt finanțate de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul german pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.
foto: ADR Centru
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă
Vreme instabilă în zilele de odihnă. Meteorologii prognozează ploi și ceață slabă
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Trei angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri vor participa la misiunea internațională KFOR din Kosovo
Polițiștii din R. Moldova și România își consolidează cooperarea. IGP și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au semnat un acord bilateral
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a vizitat Stația electrică Chișinău, aflată în etapa finală de pregătire
MAE condamnă încălcarea repetată a spațiului aerian național: „Aceste incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”
Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Statului Qatar, în discuții despre investiții și extinderea cooperării economice bilaterale
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni