Doi producători de fructe din R. Moldova au participat la o expoziție internațională în Italia
Chişinău, 9 sep. /MOLDPRES/. Două companii producătoare și exportatoare de fructe din R. Moldova au luat parte în premieră cu standul comun „Moldova un gust deosebit” la expoziția Internațională Macfrut, care a avut loc săptămâna aceasta la Rimini, Italia, comunică MOLDPRES.
Potrivit Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe, participarea la expoziție a fost organizată de Asociația Moldova Fruct în cadrul Programului „Fructe moldovenești pentru lume”, implementat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova și Agenția de Investiții din Moldova.
Evenimentul este vizitat de operatori de pe întregului lanț de comerț cu fructe. În acest an, expoziția a fost organizată atât în format fizic, cât și digital.
„Pentru noi a fost util să aflăm despre cerințele de calitate solicitate de potențiali parteneri - importatori, rețele de magazine, distribuitori din Italia, Polonia, Ungaria, Egipt, Țările Baltice și alte state din regiune cu care ne-am întâlnit în cadrul expoziției”, a menționat Eugenia Velicescu, producător și exportator de fructe.
Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct afirmă că multiplele discuții cu importatorii de fructe din alte țări au confirmat interesul lor pentru producția moldovenească. Anul trecut producătorii din R. Moldova au vizitat doar virtual expoziția Macfruct, iar în acest an au reușit să fie prezenți fizic și să participe la multiple întâlniri și negocieri. Există posibilități reale pentru fructele moldovenești să ajungă pe piețele UE, a declarat Iurie Fala.
Pentru prezentarea și promovarea fructelor moldovenești, în următoarea perioadă, membrii Moldova Fruct planifică să participe la expozițiile WorldFood Moscow (Rusia), Tallin FoodFair (Estonia), Fruit Attaction (Spania) și Anuga (Germania).
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C