Bustul regelui Ferdinand I din Verejeni, raionul Telenești, va fi reconstruit
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Bustul regelui Ferdinand I din satul Verejeni, raionul Telenești, va fi reconstruit conform deciziei Guvernului aprobată în ședința de astăzi, transmite MOLDPRES.
Membrii Executivului au aprobat, la propunerea Ministerului Culturii, prezentată în temeiul deciziei Consiliului sătesc Verejeni, reconstituirea bustului regelui Ferdinand I în scuarul din fața Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Apărătorul și Purtătorul de Biruință” din localitate.
“Bustul va fi reconstituit conform unui proiect avizat de Ministerul Culturii. Cheltuielile pentru elaborarea documentației de proiect, executarea, edificarea bustului și amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din donații, sponsorizări și alte surse neinterzise de lege”, indică documentul.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Foto: Pinterest
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Bilanţul coliziunii trenurilor de mare viteză din Spania creşte la 64 de morţi şi 179 de răniţi
Guvernul aprobă noi reglementări pentru schimbul de date ADN. Măsura va facilita investigarea infracțiunilor transfrontaliere
Cine este Artiom Cociu, candidatul propus pentru conducerea interimară a AGE: „Problemele trebuie identificate urgent, iar soluțiile aplicate rapid, astfel încât cetățenii să aibă încredere în guvernarea digitală”
FOTO // Zece arbori, tăiați ilegal în municipiul Bălți, cu un prejudiciu estimat la 113.400 de lei
Numărul trombolizelor a crescut de peste trei ori în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății
Operatorii care exploatează resurse minerale vor trebui să garanteze financiar refacerea mediului
VIDEO // Escrocherii de peste un milion de lei. Cinci suspecți, reținuți de poliție
Republica Moldova va avea o platformă digitală pentru date despre trafic, drumuri și parcări
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
Accident feroviar în Spania. MAE verifică dacă printre victime sunt cetățeni moldoveni
ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut
Asociația Băncilor din Moldova atenționează că datele sustrase nu permit accesul direct la banii din conturi
Judecătoarea Alina Gorceac a promovat evaluarea externă
Sustragerea cardurilor și utilizarea instrumentelor de plată falsificate vor fi vizate de noi prevederi penale
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CNAS anunță posibile întreruperi ale serviciilor electronice. Instituția îndeamnă cetățenii să-și protejeze datele personale