Cinci romane ale scriitorilor moldoveni au fost discutate la București
Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Cinci romane ale scriitorilor moldoveni șaizeciști au fost discutate la București, în cadrul proiectului „Romanul românesc din stânga Prutului”, care a fost inițiat în anul curent, informează MOLDPRES.
„Romanul românesc din stânga Prutului” este un proiect cultural al Asociației pentru cultură și arte ”Arbor”, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, și are scopul să familiarizeze publicul din România cu cinci romane ale scriitorilor basarabeni șaizeciști, romane care au schimbat fața literaturii din stânga Prutului. Este vorba despre „Povestea cu cocoșul roșu” (1966) de Vasile Vasilache, „Zbor frânt” (1966) de Vladimir Beșleagă, „Biserica albă” (1987) de Ion Druță, „Venetica” (1998) de Ariadna Șalari și „Hronicul găinarilor” (2006) de Aureliu Busuioc.
Solicitată de agenție, Victoria Nagy Vajda, președintele Asociației Arbor”, a menționat că acest proiect nu este un simplu act de promovare, ci un demers interpretativ, o punere în contextul mai larg al literaturii române. Cinci critici de primă mărime din generația tânără: Marius Chivu, Andreea Răsuceanu, Cosmin Ciotloș, Florina Pîrjol și Bogdan Crețu, au scris câte un text de critică literară despre romanele din proiect și au participat la dezbaterile literare desfășurate în cadrul unui eveniment public.
Dezbaterile în format audio pot fi ascultate pe pagina web a Asociației pentru cultură și arte Arbor, lansată cu ocazia acestui proiect, și care include mai multe texte, interviuri și materiale video despre artiștii promovați de Arbor și proiectele culturale pe care le organizează: https://www.arborinstitute.eu/podcasts-literatura/.
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști
Igor Grosu la 60 de ani de la fondarea formației „Noroc”: „Este un adevărat simbol al neamului nostru”
VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Dan Suruceanu: „Construim un sector cultural modern, ancorat în valorile și interesele noastre naționale”
GALERIE FOTO // Marele Emil Loteanu, în fotocronica MOLDPRES: Imagini rare de pe platourile de filmare la 90 de ani de la naștere
Președinta Maia Sandu, la concertul formației „Noroc”: „A ținut vie limba română și demnitatea unei generații care și-a câștigat independența”
Nota lui Vasile Tofan pentru Guvernul pe care îl conduce: De ce nu și-a acordat un calificativ mai mare
Salonul Național de Arte Contemporane: 85 de artiști plastici prezintă 85 de opere
FOTO // Cultura Cucuteni, redescoperită la Muzeul din Călărași printr-o dioramă 3D și tehnologii VR
Zonele de protecție a monumentelor istorice, discutate cu mediul de afaceri și arhitecții. Ministerul Culturii pregătește o nouă lege
FOTO // Formația „Noroc” – 60 de ani de șlagăre, muzică și istorie
FOTO // Biblioteca „Lesia Ukrainka”, redeschisă după renovare
GALERIE FOTO // Moștenirea artistică a lui Emil Loteanu, evocată la Chișinău
Personalitatea cineastului Emil Loteanu, evocată la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
VIDEO // Președinta Maia Sandu participă la summitul CPE de la Dublin. Parcursul european și parteneriatele de securitate, pe agenda discuțiilor
Vicepremierul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de curtoazie cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă
Fragmente ale unui aparat de zbor, depistate într-o plantație de viță-de-vie din Ștefan Vodă. Specialiștii s-au deplasat la fața locului
Ministerul Culturii lansează concursul pentru Premiile anuale în domeniul culturii. Dosarele pot fi depuse până pe 15 decembrie
Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției
DOC // Guvernul a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prim-ministrul Vasile Tofan, către tinerii stagiari: „Nu cred că există un job în care să poți avea un impact mai mare decât să lucrezi în serviciul public”
VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas
Rusia pierde lunar peste 40.000 de militari, uciși și grav răniți, pe frontul din Ucraina, susține secretarul general al NATO