Meteorologii anunţă un sfârșit de săptămână ploios
Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Sfârșitul săptămânii curente se anunță cu temperaturi ridicate, însă cu ploi pe întreg teritoriul țării, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, 11 decembrie, sunt prognozate valori termice cu plus, încadrate între 7-12 grade Celsius, ziua, şi 3-8 grade, noaptea. Aceleaşi tendinţe meteorologice se vor menţine şi duminică. În toată perioada de referinţă, pe întreg teritoriul ţării se aşteaptă ploi, de diferită intensitate.
Luni, 13 decembrie, vremea se va răci, iar precipitaţiile se vor menţine doar în regiunea de nord, sub formă de ploaie însoţită de lapoviţă.
Conform SHS, suma medie a precipitaţiilor căzute în decembrie constituie în teritoriu 29-43 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii – de la 10 până la 13. Însă, în unii ani, izolat, nu s-au semnalat precipitaţii pe parcursul întregii luni. Cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii pentru întreaga perioadă de observaţii a constituit 177 mm (Chișinău, r. Bâc, 2012), iar cea zilnică – 57 mm (Giurgiuleşti, 2005, Nisporeni, 2012).
Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie (circa 50% din normă), cantitatea precipitaţiilor sub formă de zăpadă constituie în medie mai puţin de 20% din norma lunară. Stratul de zăpadă se stabileşte pretutindeni după 5 decembrie. Grosimea lui medie decadică nu depăşeşte 5 cm. În unele zile grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice poate atinge până la 60 cm (1 decembrie 1975, Cahul), indică Serviciul Hidrometeorologic.
Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație
IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat
VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute
Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua
Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”
Noi reguli pentru sistemul de apărare: Statul Major al Apărării va fi instituționalizat
Votat de Parlament. Bunurile și serviciile importate pentru implementarea proiectului „Modernizarea Școlilor” vor fi scutite de unele taxe și impozite
GALERIE FOTO // Siguranța online a copiilor, în centrul unei conferințe internaționale la Chișinău, cu participarea șefei statului, Maia Sandu, și a Primei Doamne a României, Mirabela Grădinaru
CNAM a acumulat peste 10,6 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Președinta Maia Sandu, la conferința internațională privind siguranța online: „Fiecare copil trebuie să crească sănătos, liber și în siguranță într-o lume în care realitatea fizică și cea digitală se întrepătrund”
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, la Vilnius: „Moldova are alături parteneri care cred în viitorul nostru european și ne susțin să mergem înainte”
Igor Grosu îi răspunde lui Oleg Ozerov: „Unicul și cel mai periculos stat în partea asta a lumii este Federația Rusă”
FOTO // Ministrul de Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys: „R. Moldova este pregătită pentru deschiderea celorlalte clustere de negocieri, iar Lituania susține ferm accelerarea acestui proces”
Măsuri speciale la Aeroportul Chișinău în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Toate școlile din Republica Moldova vor trece la catalogul electronic
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal