ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sistemul de canalizare din oraşul Cimişlia va fi extins

09:35 | 14.07.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud și Primăria Cimișlia au semnat ieri un contract de antrepriză în cadrul proiectului de infrastructură vizând extinderea sistemului de canalizare în acest oraș, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, transmite MOLDPRES.  

Valoarea contractului de antrepriză constituie circa 36 de milioane de lei (aproximativ 1,8 mln de euro), dintre care în jur de 32,4 mln lei vor fi alocați din sursele Fondului nominalizat, iar suma de circa 3,6 mln lei (10%) va fi acoperită din bugetul orașului Cimișlia.

Investiția are drept obiectiv creșterea confortului urban și a atractivității localității sus-numite pentru cetățeni și investitori prin extinderea sistemului de canalizare în conformitate cu standardele naționale. „În cadrul proiectului este prevăzută executarea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare orășenești existente cu 20,1 km, construcția unei stații de pompare a apelor uzate, conectarea a peste 200 de gospodării individuale și a 277 de agenți economici la servicii de epurare a apelor uzate”, indică ADR Sud.

Ca urmare a implementării acestui proiect, circa 5200 de locuitori ai orașului Cimișlia, 277 de întreprinderi, printre care instituții publice și agenți economici, vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare și vor căpăta acces durabil la servicii și utilități publice de calitate.

Proiectul „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia" a fost inclus în Documentul Unic de Program 2022-2024 pe lista celor prioritare. Ulterior, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) a aprobat alocarea a 4,57 mln lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate, pe parcursul anului curent, în cadrul proiectului nominalizat.

Foto: ADR Sud

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!