ro

 

Societate
25 Octombrie, 2026 / 00:32
/ 27 Martie, 2023

Consumatorii din capitală pot solicita livrarea în continuare a agentului termic

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Consumatorii din capitală pot solicita livrarea în continuare a agentului termic, în funcție de necesități, chiar dacă sezonul de încălzire s-a încheiat astăzi, transmite MOLDPRES.

Astfel, Termoelectrica și-a anunțat disponibilitatea și posibilitatea de a asigura în continuare cu servicii de termoficare toate categoriile de consumatori, inclusiv blocurile locative, prin intermediul gestionarului fondului locativ.

Potrivit întreprinderii, la momentul actual există blocuri locative care și-au sistat agentul termic, dar și consumatori care continuă să folosească energia termică.

Conform meteorologilor, în următoarele zile vremea se va răci și vor cădea precipitații.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a semnat o dispoziție care prevede încheierea, începând de astăzi, a sezonului de încălzire.

Foto: Termoelectrica


 
Ultimele Știri