DOC De astăzi, cetățenii vor plăti mai puțin pentru lumină. Deciziile ANRE de micșorare a tarifelor au fost publicate în Monitorul Oficial
Chişinău, 7 iul. /MOLDPRES/. De astăzi, cetățenii vor achita mai puțin pentru energia electrică. Astfel, consumatorii din nordul țării vor plăti 3 lei și 20 de bani pentru un kwh, cu 38 de bani mai puțin decât până acum. Tariful pentru consumatorii din centrul și sudul țării va fi de 2 lei și 57 de bani, cu 42 de bani mai mic față de cel precedent. Noile prețuri micșorate la energia electrică au intrat în vigoare astăzi, după ce deciziile respective, aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), au fost publicate în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Potrivit ANRE, micșorarea tarifelor a fost determinată în particular de diminuarea prețurilor de procurare a energiei electrice de la furnizorul central, reducerea costurilor pentru prestarea serviciilor de distribuție a curentului, în cazul „Premier Energy” și înregistrarea excedentului tarifar, în cazul „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.
Aceasta este cea de-a doua micșorare a prețurilor la energia electrică în ultimele aproximativ trei luni. La mijlocul lui aprilie curent, tarifele la lumină au scăzut cu circa 5-6 la sută.
Sursa: monitorul.gov.md
Importurile de cărbune în Republica Moldova au scăzut cu 19%. Comercianții caută furnizori noi înainte de iarnă
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956