Noi reguli pentru păstrarea și comercializarea peștelui
Chişinău, 21 aug. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi noi reguli de ambalare, etichetare, păstrare și transportare pentru pește și produsele din pește, provenite atât din producția autohtonă, cât și din import. Vicepremierul Vladimir Bolea a dat asigurări că odată cu implementarea proiectului, peștele care va ajunge pe masa cetățenilor din Republica Moldova va fi absolut sigur pentru a fi consumat, transmite MOLDPRES
Necesitatea elaborării documentului a fost condiționată de lipsa unui cadru de reglementare pertinent, care să stabilească cerințe exhaustive de calitate pentru pește și produsele din pește.
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat la ședința Guvernului că aprobarea proiectului nu va influența activitatea de întreprinzător, însă va fi un suport pentru autoritățile statului în vederea monitorizării respectării cerințelor impuse producătorilor, procesatorilor și comercianților, iar cetățenii vor fi protejați împotriva riscurilor pentru sănătate.
Cerințele aprobate sunt aliniate la legislația Uniunii Europene.
Foto simbol
Ambulanța a intervenit la circa 14 300 de solicitări într-o săptămână
Agenda evenimentelor marți, 10 noiembrie
METEO // Vreme fără precipitații pe 10 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 12 grade
Șoferi prinși în stare de ebrietate sau fără permis. Doi conducători auto ar fi încercat să mituiască polițiștii
Un procuror de la PCCOCS a trecut vettingul. Comisia a propus promovarea evaluării
Absolvenții de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile vacante din școli
Peste 3700 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire
Reforma administrației publice locale, discutată în contextul aderării la UE
Republica Moldova va lansa prima campanie națională de pregătire a populației pentru situații de criză
Un bărbat a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că și-a omorât mama cu deosebită cruzime
Poliția: 64 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 72 de ore
VIDEO // Rabie, gripă aviară și pestă porcină africană, depistate în mai multe raioane. Recomandările ANSA
VIDEO // Tânără de 25 de ani, suspectată de escrocherii de peste 500.000 de lei. Ar fi transportat banii în stânga Nistrului
VIDEO // Cinci proiecte de dezvoltare regională, în valoare de 145,5 milioane de lei, vor fi implementate în nordul țării
Peste 36,5 miliarde de lei acumulate de Serviciul Vamal la buget în zece luni ale anului 2026
Țările de Jos, dispuse să extindă în 2027 sprijinul pentru dezvoltarea capacităților ANSA în contextul aderării la UE
Șase cetățeni moldoveni, reținuți la frontiera Bulgariei cu aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați
ANTA a eliberat în prima săptămână a lunii noiembrie 1.200 de documente, în valoare de peste 260 mii de lei
Elevi din Republica Moldova au obținut trei distincții la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Accident în lanț în Bulgaria. MAE: printre persoanele decedate nu se regăsesc cetățeni moldoveni
Peste 70 de tentative de escrocherie, semnalate la poliție. Cetățenii sunt îndemnați să nu divulge datele personale
Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile
Forumul Național „AgroCunoștințe” 2026 va reuni agricultori și cercetători la Bălți, Cahul și Chișinău
Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Judecătoarea Elizaveta Buzu a promovat evaluarea externă
Oamenii integrării europene reuniți la Naționalul „Mihai Eminescu”. Despre ce au discutat Marta Kos și Satoshi
GALERIE FOTO // Marta Kos și Satoshi, dialog cu emoții despre muzică, gusturi și valorile vieții
Prețuri mai mici la carburanți: benzina coboară sub pragul de 30 de lei
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit