ro

 

Economie
16 Octombrie, 2026 / 13:08
/ 24 August, 2023

Producătorii de fructe și legume obligaţi să se conformeze sistemului gestionării deșeurilor din ambalaje

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Până la finele anului curent, agenții economici din Republica Moldova, inclusiv cei din sectorul horticol și apicol, vor trebui să se înregistreze în Sistemul Informațional Automatizat Managementul Deșeurilor (SIAMD) și să asigure procesul de colectare, transportare, depozitare și valorificare (inclusiv prin reciclare) a deșeurilor de ambalajele rezultate din produsele plasate pe piață, transmite MOLDPRES.

Deși noile prevederi legale sunt în vigoare din 1 ianuarie 2023, din peste 2500 de producători ce plasează pe piață produse ambalate, doar 6 la sută  s-au înregistrat pe platforma SIAMD și au ales sisteme individuale sau colective de gestionare a deșeurilor din ambalaje. În același timp, unii agenți economici susțin că nu sunt suficient de informați pentru a lua o decizie în acest sens, în timp ce alții recunosc că nu sunt siguri dacă mecanismul de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP) se referă la producători mici și micro.

Pentru a explica responsabilitățile producătorilor de ambalaje, stabilite de noul cadru legislativ, dar și răspunderea contravențională pentru nedeclararea cantităților de deșeuri din ambalaje pentru anul 2023, peste 20 de procesatori, producători, traderi și distribuitori de fructe și legume, precum și apicultori, au fost instruiți recent cum să gestioneze deșeurile din ambalaje și să implementeze mecanismul REP, în cadrul unei instruiri organizate de Proiectul Competitivitate și reziliență Rurală, finanțat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

„Un distribuitor de fructe cu rulaj de 120 de tone de mere, doar în Chișinău, generează timp de un an peste 12 tone de deșeu din lăzi și caserole din carton. În același an, o companie producătoare de miere de albini, care pune pe raft 40,000 de borcane, generează circa 23 de tone de deșeu din ambalaje de sticlă și încă jumătate de tonă de capace din metal, care ajung la tomberon. Însă doar o parte infimă din aceste deșeuri ajung să fie valorificate prin reciclare, iar majoritatea sunt depozitate la gropile de gunoi din Moldova. Mecanismul REP va schimba acest lucru, fiind un instrument eficient pentru a aplica principilui “Poluatorul Plătește” și promova „Economia Circulară” ”, susține Aurelia Bahnaru, expertă în economia circulară și managementul deșeurilor.

Antreprenorii sunt obligați să se alinieze cerințelor de gestionare a deșeurilor din ambalaje, conform noilor prevederi legale prin asigurarea colectării, transportării și valorificării acestora prin reciclare. În cazul neîndeplinirii acestor obiective, agenții economici vor achita taxa pentru poluarea mediului pentru fiecare tonă de deșeu de ambalaje plasată pe piață.

Potrivit Biroului Național de Statistică, anual, peste 90% din cele 3 milioane de metri cubi de deșeuri generate în Republica Moldova sunt depozitate la gropile de gunoi, în mare parte neautorizate. Conform unui studiu recent, doar 3% din plasticul produs și importat în țară este colectat și reciclat.

Foto simbol


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice

/ Acum 2 zile

ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane

/ Acum 2 zile

FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni

/ Acum 2 zile

AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială

/ Acum 2 zile

Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente

/ Acum 2 zile

VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”

/ Acum 3 zile

O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor

/ Acum 3 zile

VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole

/ Acum 4 zile

ANTA a eliberat în septembrie peste 8.600 de documente pentru operatorii din transportul rutier

/ Acum 4 zile

AIPA a autorizat spre plată subvenții de peste 220 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 4 zile

Legumicultorii pot accesa finanțări de până la două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Un agricultor din Briceni își modernizează gospodăria și pregătește noi investiții în pomicultură

/ Acum 4 zile

Ofertele pentru închirierea unui spațiu destinat serviciilor auto la Aeroportul Chișinău pot fi depuse până pe 23 octombrie