La Florești este în curs de finalizare montarea noii stații de epurare a apelor uzate
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Orașul Florești și localitățile din vecinătate vor beneficia de o nouă stație de epurare a apelor uzate. Lucrările de construcție-montaj a noii stații se află la etapa de finalizare în cadrul unui proiect regional implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), transmite MOLDPRES.
ADR Nord a monitorizat vineri, 13 octombrie, progresul lucrărilor executate la noua stație de epurare din Florești, unde au fost montate cinci bioreactoare moderne, cu debitul total de 1.500 m3/zi. „Odată cu finalizarea integrală a proiectului, circa 4.300 de gospodării și 118 agenți economici vor avea acces la prestarea serviciului de epurare”, indică ADR Nord.
Valoarea proiectului „Construcția stației de epurare regională și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești” constituie 32,9 milioane de lei (cca 1,65 mln de euro), din care 29,6 mln lei – alocate din FNDRL. Primăria orașului Florești a contribuit cu 3,3 mln lei, ceea ce reprezintă 10% din valoarea proiectului.
Foto: ADR Nord
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova
Poliția va asigura ordinea publică în 31 de localități care își sărbătoresc hramul pe 19 septembrie
O femeie de 64 de ani din Chișinău a pierdut peste un milion de lei într-o escrocherie telefonică
FOTO // Circa 25 tone de banane și ceai verde de import, nimicite de ANSA pentru neconformitate
Peste 20 de companii din Republica Moldova își prezintă produsele la Baia Mare, România
Ziua Egalității Salariale: Moldova pregătește noi măsuri pentru reducerea diferenței de remunerare
Profesori și directori de școli din Republica Moldova vor efectua vizite de studiu în România și Estonia pentru schimb de experiență și bune practici
FOTO // Un proiect de 39,7 milioane de lei pentru extinderea alimentării cu apă în raionul Glodeni se apropie de final
Guvernatoarea BNM: Sprijinul BERD este important pentru dezvoltarea sectorului financiar și consolidarea parcursului european
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
AIPA pregătește evaluarea sistemului de management al securității informațiilor pentru conformarea la ISO 27001
Peste 18 mii de tineri au fost admiși în școli profesionale, colegii și centre de excelență: 2700 dintre aceștia au optat pentru învățământul dual
Siegfried Mureşan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”
Premierul a vizitat Hotelul „Zarea”: „Ne dorim o licitație transparentă și cât mai mulți ofertanți”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre procesul de privatizare a hotelului „Zarea”: „Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului”
Noul director AIPA, Radu Musteața, prezentat echipei instituției: „Avem mult de lucru în procesul de aliniere la cerințele Uniunii Europene”