ro

 

Politică
22 Octombrie, 2026 / 06:18
/ 12 Mai, 2024

R. Moldova vrea să fie în relații bune cu toate țările, dar nu se poate înțelege cu cei care ne vor răul, afirmă Dorin Recean

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. Instituțiile noastre au protejat ordinea din Republica Moldova - avem patrioți în toate instituțiile care știu să-și servească țara și vom continua să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca acasă să fie pace. Declarația a fost făcută de Prim-ministrul Dorin Recean, într-un interviu acordat Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES, referindu-se la acțiunile întreprinse de autorități pentru a asigura securitatea R. Moldova, având în vedere că Federația Rusă a atacat militar, la scară largă, Ucraina, un stat mai puternic ca al nostru, continuă bombardamentele în fiecare zi și a ajuns să-i ocupe o parte importantă din teritoriu.

„Instituțiile noastre au protejat ordinea din Republica Moldova - avem patrioți în toate instituțiile care știu să-și servească țara și vom continua să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca acasă să fie pace. E important ca cetățenii noștri să știe că Rusia nu poate ajunge militar în R. Moldova cât timp eroismul și curajul ucrainenilor țin piept invaziei brutale. Însă provocări vor continua să fie și toată societatea noastră, împreună cu instituțiile statului, avem datoria de a ne păstra democrația, coeziunea națională și dreptul de a ne decide soarta”, a relevat Dorin Recean.

Oficialul a estimat că „a fost inclusă și regiunea transnistreană în acest efort de a menține liniștea pe Nistru”. „Ani de zile, sectorul de securitate și apărare a fost ignorat. Acum investim mai mult în armată, deși, în continuare, suntem pe ultimul loc la bugetul alocat dintre toate țările din Europa. Strategia de Securitate este un document fundamental și unde pentru prima dată spunem, într-un astfel de document, lucrurilor pe nume - Rusia și corupția sunt principalele amenințări la adresa securității naționale. Acțiunile dușmănoase ale Federației Ruse, politicieni loiali Kremlinului, oligarhi și reprezentanți ai lumii criminale au slăbit fără încetare R. Moldova. Astfel, am fost ținuți captivi, departe de lumea liberă și dezvoltată”, a declarat Premierul.

„Să fie clar – R. Moldova vrea să fie în relații bune cu toate țările. Dar R. Moldova nu se poate înțelege cu cei care ne vor răul, care nu ne respectă alegerea și oamenii. Deciziile pe care le luăm în dezvoltarea țării sunt pentru R. Moldova, în interesul moldovenilor. Să fim parte a UE este în interesul Moldovei, să trăim în pace și să ne ridicăm nivelul de trai este în interesul fiecărui cetățean al Republicii Moldova”, a afirmat prim-ministrul Dorin Recean.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Irina Gutnic a venit la Primăria Chișinău pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Municipalitatea anunță despre încetarea mandatului

/ Acum 2 zile

DOC // Olga Roșca și Stanislav Secrieru au fost numiți în funcții de consilieri ai președintei Maia Sandu

/ Acum 3 zile

Spania este dispusă să împărtășească Republicii Moldova experiența în formarea magistraților și combaterea corupției

/ Acum 4 zile

Ziua Națională a Spaniei, sărbătorită la Chișinău: „Moldova este un viitor partener cu care dorim să împărtășim proiectul european”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”

/ Acum 5 zile

MAE condamnă încălcarea repetată a spațiului aerian național: „Aceste incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”

/ Acum 5 zile

CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie

/ Acum 5 zile

FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării

/ Acum 5 zile

Republica Moldova și Armenia își vor consolida cooperarea parlamentară

/ Acum 5 zile

Sprijinul Lituaniei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat de speakerul Igor Grosu cu Juozas Olekas

/ Acum 5 zile

Speakerul Igor Grosu a salutat decizia Norvegiei de a transforma reprezentanța la Chișinău în ambasadă cu drepturi depline

/ Acum 5 zile

Găgăuzia intră în campanie electorală pentru alegerile din 15 noiembrie. Opt candidați aspiră la funcția de bașcan

/ Acum 5 zile

INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Regatului Spaniei, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano: „Reziliența Moldovei este o chestiune de securitate europeană”

/ Acum 6 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: Reforma justiției și combaterea corupției rămân priorități în parcursul european al Republicii Moldova