ADUCEM EUROPA ACASĂ: O familie din raionul Râşcani trăiește mai bine, după ce şi-a eficientizat casa cu sprijinul UE
Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. O familie cu trei copii din satul Rămăzan, raionul Râșcani, care se întreţine dintr-o mică crescătorie de iepuri, şi-a uşurat traiul în urma implementării unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și realizat cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, transmite MOLDPRES.
„Plăteam între 1.500 și 2.000 de lei lunar pentru electricitate, primeam cea mai mare factură din sat”, afirmă Veaceslav Buntîl din satul Rămăzan, raionul Râșcani. Veaceslav are o mini-fermă de iepuri, datorită căreia își întreține familia.
Noutatea bună este că familia Buntîl va putea să economisească bani pentru energia electrică, grație celor nouă panouri fotovoltaice, instalate pe acoperișul casei familiei, cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul programului „Casa verde”. „Acum ne vom descurca mai uşor, iar banii economisiţi îi vom putea direcţiona pentru o educaţie mai bună şi dezvoltare a copiilor”, spune Veaceslav Buntîl.
Peste două sute de gospodării cu grad înalt de vulnerabilitate energetică, dintre care 74 case de copii de tip familial, au devenit mai eficiente energetic datorită programului-pilot „Casa verde”.
Programul „Casa verde” este finanțat de Uniunea Europeană și realizat cu suportul PNUD Moldova, cu scopul de a promova practicile și tehnologiile de economisire a energiei și de eficientizare energetică, în special în cadrul gospodăriilor vulnerabile energetic. Sectorul rezidențial este cel mai mare consumator de resurse energetice în Republica Moldova.
„Sprijinirea și încurajarea utilizării soluțiilor de energie regenerabilă în gospodăriile vulnerabile energetic este esențială pentru realizarea unei tranziții incluzive către un viitor durabil. Asigurarea accesului la energie curată, la prețuri accesibile nu doar că reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ci și atenuează sărăcia energetică, îmbunătățește sănătatea și calitatea vieții pentru cei mai vulnerabili membri ai societății noastre”, estimează Solomon Ioannou, reprezentant al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
De mai bine de 20 de ani, parteneriatul PNUD-UE a îmbunătățit viețile oamenilor, le-au făcut auzite vocile și a promovat soluții locale de mediu și climatice pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian național și a explodat în raionul Anenii Noi
Aparatele electrice de încălzit trebuie achiziționate doar din magazine specializate. Cumpărătorii, îndemnați să verifice certificatele de conformitate și garanție
Fermentarea vinului poate provoca intoxicații. Recomandările salvatorilor pentru evitarea riscurilor
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri cu produse autohtone de sezon
VIDEO // Șefa statului, Maia Sandu: „Prioritatea R. Moldova în domeniul apărării este îmbunătățirea protecției antiaeriene”
Accidentul mortal din raionul Orhei. Polițiștii au reținut cel de-al doilea șofer
Echipa Națională de Robotică este câștigătoarea campionatului FIRST Global Challenge 2026 din Republica Coreea
Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic
VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Agenda noastră internă presupune pregătirea R. Moldova pentru semnarea tratatului de aderare la UE către sfârșitul anului 2028”
R. Moldova marchează Ziua mondială a sănătății mintale. Specialiștii evidențiază importanța prevenirii și a facilitării accesului la servicii
Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei
Rezerviștii Forțelor Armate au încheiat exercițiile de instruire la Bălți
VIDEO // Percheziții într-o cauză penală ce vizează o rețea de call-centre. Mai multe persoane au fost reținute
Pompierii recomandă verificarea sobelor înainte de sezonul de încălzire, pentru a preveni incendiile
Sportivul Maxim Caraion a cucerit din nou medalia de aur la World Skate Games 2026
Nicu Popescu: „O Uniune Europeană mai funcțională și extinsă, din care să facă parte și Republica Moldova, este în beneficiul tuturor”