ro

 

Economie
10 Octombrie, 2026 / 06:46
/ 28 Noiembrie, 2024

Audierile publice parlamentare pe subiectul situației din domeniul energetic vor avea loc marți, 3 decembrie

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Marți, 3 decembrie, vor avea loc audieri publice parlamentare pe subiectul situației din domeniul energetic. De asemenea, ministrul Energiei, Victor Parlicov, va fi chemat la ședința Legislativului de săptămâna viitoare, transmite MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut de deputatul Radu Marian, președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în debutul ședinței de astăzi a Legislativului.

Deputatul a subliniat că audierile parlamentare se vor desfășura începând cu ora 10.00.

„La audierile publice vor participa toate instituțiile și întreprinderile din domeniu. În același timp, îl vom invita joia viitoare pe ministrul Energiei, Victor Parlicov, în plenul Parlamentului. Până atunci analizăm documentele care vor veni de la aceste instituții, pe subiectele tarifelor și aprovizionării cu gaze în regiunea transnistreană”, a spus Radu Marian.

Acesta a menționat anterior că în cadrul acestor audieri, participanții își propun „să clarifice motivele care au dus la această solicitare de majorare neașteptată și să identifice soluții pentru a reduce, pe viitor, riscul unor ajustări bruște ale tarifelor”.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat marți că SA Moldovagaz a depus o cerere de ajustare a prețurilor la gazele naturale. Întreprinderea a argumentat că solicitarea vine în condițiile unei „creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”.

Membrii Consiliului de Administrare al ANRE urmau să se întrunească miercuri în ședință pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale. Ulterior, ANRE a anunțat că ședința este amânată pentru ziua de vineri, 29 noiembrie, la ora 10.00. Decizia a fost argumentată prin necesitatea examinării și analizei unui volum mare de informații aferente proiectului de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid

/ Acum 2 zile

Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”

/ Acum 2 zile

Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante

/ Acum 2 zile

Moldova va avea un nou cadru pentru gestionarea mobilității urbane. Orașele vor trebui să planifice mai riguros transportul, parcările și spațiul public

/ Acum 2 zile

Moldova are aproape 243 MWh de capacități de stocare a energiei. Investitorii au depus oferte pentru 305 MWh în proiecte noi

/ Acum 2 zile

SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit

/ Acum 2 zile

Euro și dolarul se depreciază

/ Acum 3 zile

Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări

/ Acum 3 zile

Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo

/ Acum 3 zile

Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare

/ Acum 3 zile

Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading

/ Acum 3 zile

Apelul pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură s-a încheiat. Au fost depuse 185 de cereri

/ Acum 3 zile

Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu de 157,42 euro/MWh în luna septembrie