
A demarat Concursul pentru Premiul Național 2025
Ministerul Culturii a anunțat lansarea Concursului pentru Premiul Național 2025, cea mai înaltă distincție oferită pentru realizări remarcabile în domeniul culturii, științei, educației, tehnicii, sportului și altor domenii de activitate, informează MOLDPRES.
Candidații pot depune dosarele până pe 21 iulie 2025, ora 16:00. Dosarele vor fi evaluate de o comisie specială, care va selecta laureații și îi va propune Guvernului spre nominalizare.
La concursul pentru decernarea Premiului Național nu se admit persoanele care dețin Premiul Național sau Premiul de Stat, precum și lucrările sau părțile acestora premiate în cadrul edițiilor anterioare ale Premiului Național sau ale Premiului de Stat.
Premiul Național constă în diplomă, medalie și câte 100 de mii de lei pentru fiecare câștigător.
Premiile Naționale se decernează anual, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței, care este marcată pe 27 august. De asemenea, premiile pentru tineret se acordă la sfârșitul lunii noiembrie.
Două vinării subterane din Moldova, potențiale obiective în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sergiu Prodan:„Avem șanse mari să fim înscriși până în 2030”
FOTO // Festivalul Fanfarelor, organizat la Complexul Manuc Bey din Hâncești. Igor Grosu: „Astfel de evenimente ne unesc și ne fac să nu uităm ce popor talentat suntem”
FOTO // Expoziție dedicată poetului național Mihai Eminescu, inaugurată la Parlament
Aprobat în Parlament: Proprietarii de monumente istorice vor putea primi bani din Fondul național al culturii
Moldova va avea registre teritoriale de patrimoniu cultural imaterial
Ministerul Culturii și Mitropolia Basarabiei au semnat un acord privind protejarea bisericii și necropolei de la Dubăsarii Vechi
Etnografa Varvara Buzilă, laureată a Premiului Europa Nostra: „E o bucurie să fac parte din cei care promovează patrimoniul național”
Expoziția „Dincolo de pădure”, semnată de Ioan Sbârciu, vernisată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Biblioteca Națională organizează Simpozionul „Valori bibliofile” dedicat lui Mihai Eminescu
Persoanele care prestează servicii în mod independent vor achita un impozit unic de 15 %
ANRE va avea atribuții extinse. Parlamentul a adoptat noua lege privind energia electrică
15 școli-model vor fi renovate până în 2030, cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei
Republica Moldova, lider regional la egalitate de gen. Vicepreședinta Parlamentului: „Moldova poate – țara noastră, exemplu internațional în echitate de gen”
În Republica Moldova vor fi construite depozite de deșeuri regionale la standarde UE
MAE își consolidează capacitățile: Procesul de încheiere a tratatelor internaționale, analizat la o masă rotundă
Republica Moldova introduce noi distincții de stat: Ordinul Libertății și Meritul Academic
Rezultatele perchezițiilor: Două persoane cercetate penal într-o cauză ce vizează coruperea electorală
Expoziția „MărturIE a dragostei pentru port”, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Oficiul Medicilor de Familie din Heciul Nou a fost renovat și eficientizat energetic cu sprijinul CNAM
CEC: Hotărârea Judecătoriei Ungheni privind alegerile din Boldurești poate fi executată doar după ce va fi definitivă
80 de milioane de lei au fost investite în raionul Râșcani prin Programul guvernamental „Satul European”
Șeful legislativului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță
Canicula se extinde. Temperaturile ajung la +35 de grade Celsius
Recean: În ultimii patru ani, au fost dați în exploatare de trei ori mai mulți kilometri de drum decât în precedenții zece ani
MAE a transferat 43 de dosare diplomatice din perioada sovietică Arhivei Naționale a Moldovei